România a importat marți un volum record de gaze (13 milioane metri cubi) exclusiv pentru acoperirea consumului intern, aflat la rândul său la maximele acestei ierni (de 55 milioane mc sau peste 580 de GWh/zi). Foarte probabil, recordurile de ieri vor fi spulberate astăzi și zilele viitoare, când se anunță temperaturi minime și situate sub 20 de grade noaptea.
Deocamdată, datele din dimineața zilei de miercuri publicate de Transgaz estimează un import de 12,6 milioane mc pentru acoperirea consumului intern, care s-ar ridica la 54,4 milioane mc, mai mic decât cel de marți.

3 aprilie - Eveniment Profit Health.forum - Sănătate nouă
16 aprilie - Maratonul de Educație Financiară
Numai că, în cursul zilei se fac renominalizări și foarte probabil la finalul acesteia, atât consumul intern, cât și importurile pentru acoperirea acestuia vor fi mai mari decât cele de ieri.
România a importat marți 17,2 milioane mc de gaze (11,8 din Bulgaria și din Ungaria) și a exportat 4 milioane mc în Republica Moldova.
Importurile, exporturile, producția internă și extragerile din depozite de marți, 18 februarie
Datele de la prima oră a zilei de miercuri arată importuri de 16,9 milioane mc (11,4 din Bulgaria și 5,5 din Ungaria) și exporturi de 4,3 milioane mc în Republica Moldova.

Extragerile din depozite sunt estimate în scădere de la 17,9 milioane mc marți la 17,7 milioane mc miercuri.
Importurile, exporturile, producția internă și extragerile din depozite de miercuri, 19 februarie

Cum producția internă se situează la un nivel maxim posibil, 24,1 milioane mc, iar extragerile din depozite vor scădea în ritm cu reducerea gardului de umplere (aflat în prezent la aproximativ 35%), singura alternativă rămâne cea a importurilor.
Importuri care probabil că vor fi efectuate la prețuri mai ridicate, mai aes dacă vremea rece se instalează în toată regiunea.