Noi atacuri asupra centralei atomice de la Zaporojie. Rusia și Ucraina se acuză reciproc

Noi atacuri asupra centralei atomice de la Zaporojie. Rusia și Ucraina se acuză reciproc
scris 13 aug 2022

 

Kievul și Moscova se acuză din nou reciproc de atacuri asupra centralei nucleare Zaporijie, cea mai mare centrală nucleară din Europa, ocupată de Rusia și vizată de mai multe ori în decurs de o săptămână, relatează AFP.

Urmărește-ne și pe Google News

”Limitați-vă prezența pe străzile din Energodar! Am primit informații despre noi provocări din partea ocupanților ruși, a anunțat agenția nucleară ucraineană Energoatom pe Telegram, republicând mesajul unui lider local al Energodarului - orașul în care se află centrala - care a rămas loial Kievului.

”După mărturiile locuitorilor, bombardamentele sunt din nou în desfășurare în direcția centralei nucleare din Zaporijie (...) Intervalul dintre împușcături este de 3-5 secunde”, se mai arată în mesajul citat de News.ro.

La rândul lor, autoritățile de ocupație instalate de Rusia în zonele pe care le controlează în regiunea Zaporijie au acuzat forțele ucrainene că se află în spatele atacurilor.

”Energodar și centrala nucleară Zaporijie sunt din nou sub focul militanților (n.r. președintelui ucrainean Volodimir) lui Zelenski”, a declarat un membru al administrației civile și militare pro-ruse, Vladimir Rogov, pe Telegram.

Proiectilele au căzut ”în zone situate pe malul Niprului și în centrală”, a spus el, fără a raporta victime sau pagube.

Râul Nipru separă zonele controlate de Rusia de cele controlate de autoritățile ucrainene. Mai multe atentate cu bombă de care cele două părți se acuză reciproc au vizat centrala nucleară Zaporijie de săptămâna trecută, stârnind temeri cu privire la un dezastru nuclear și grăbind organizarea unei reuniuni a Consiliului de Securitate al ONU, joi.

Primele atacurile, pe 5 august, au lovit în special un transformator de linie electrică de înaltă tensiune și au provocat oprirea automată a reactorului numărul 3 al celei mai mari centrale nucleare din Europa. De asemenea, au fost declanșate generatoarele de urgență. Ultimele atacuri de joi au afectat o stație de pompare și senzorii pentru măsurarea nivelului radioactivității.

Autoritățile ucrainene, sprijinite de aliații occidentali, cer demilitarizarea zonei și retragerea trupelor ruse care au ocupat instalația nucleară în luna martie. În plus, președintele Zelenski a denunațat ”șantajul nuclear rusesc”.

Experți consideră că, în comparație cu centralele de la Cernobîl sau Fukushima, cea de la Zaporojie este mai bine protejată datorită existenței unui circuit de răcire separat și a unui înveliș special de protecție, deși probabil că acesta nu ar rezista în cazul unui atac țintit.

viewscnt
Afla mai multe despre
rusia
ucraina
centrală
nucleară
zaporojie