FOTO Un general SIE, doi foști șefi Electrica SA ex-secretari de stat la Ministerul Energiei și un acționar Fratelli și-au făcut furnizor de curent și vor și fotovoltaice

FOTO Un general SIE, doi foști șefi Electrica SA ex-secretari de stat la Ministerul Energiei și un acționar Fratelli și-au făcut furnizor de curent și vor și fotovoltaice
scris 18 sep 2023

Swift Spot SRL, societate controlată indirect de un general al Serviciului de Informații Externe (SIE), doi foști șefi ai Electrica SA, totodată ex-secretari de stat la Ministerul Energiei, precum și un acționar al cluburilor Fratelli, a primit licență de furnizor de energie electrică din partea Autorității Naționale de Reglementare în Domeniul Energiei (ANRE), relevă date analizate de Profit.ro.

Proaspătul furnizor de energie, înființat în aprilie 2023, este deținut integral de către Swift Energy SRL, firmă de consultanță fondată în septembrie 2022 și la care asociați sunt, cu câte 25% din capital, Silviu-Bogdan Nicolae, Corina Popescu, Cristian Bușu și Nicolae Mergeani.

Urmărește-ne și pe Google News
Ministerul Apărării: Elemente ale unei posibile drone, identificate în zona Nufărul și Victoria, dispersate pe o suprafață de câteva zeci de metri CITEȘTE ȘI Ministerul Apărării: Elemente ale unei posibile drone, identificate în zona Nufărul și Victoria, dispersate pe o suprafață de câteva zeci de metri

Anterior, în ianuarie 2023, Swift Energy SRL a înființat și firma de producție de energie electrică Swift Gruiu Solar Park SRL.

Silviu-Bogdan Nicolae, administrator al tuturor celor 3 societăți, este general-maior SIE în rezervă, cu peste 20 de ani de carieră. El mai deține și conduce firma de consultanță în comunicare și relații publice Exolerate, iar până în decembrie anul trecut a fost redactor șef al publicației de specialitate Monitorul Apărării și Securității.

Fluctuații în ceea ce privește angajările de la stat CITEȘTE ȘI Fluctuații în ceea ce privește angajările de la stat

Corina Popescu a fost CEO al Electrica SA și Transelectrica, secretar de stat la Ministerul Energiei, șefă a operațiunilor de distribuție de energie ale Electrica, manager de operațiuni cu electricitate la E.ON România, precum și manager de active de producție de energie la OMV Petrom.

Cristian Bușu a fost vicepreședinte și director general adjunct la SIF Oltenia, președinte al CA-ului Electrica SA, secretar de stat la Ministerul Energiei, precum și director financiar și membru al board-ului Fondului Proprietatea.

EXCLUSIV Investitorul imobiliar israelian Shmuely David Hay vinde un proiect autorizat pentru 840 de apartamente în cartierul Titan CITEȘTE ȘI EXCLUSIV Investitorul imobiliar israelian Shmuely David Hay vinde un proiect autorizat pentru 840 de apartamente în cartierul Titan

Nicolae Mergeani este unul dintre acționarii grupului de firme care dețin și operează cluburile și restaurantele Fratelli.

În cele circa 3-4 luni de activitate de anul trecut, Swift Energy SRL a obținut venituri de 10.332 lei și profit net de 8.813 lei.

CONFIRMARE Druid se extinde către piața din SUA, atrăgând 30 milioane dolari CITEȘTE ȘI CONFIRMARE Druid se extinde către piața din SUA, atrăgând 30 milioane dolari

Pe site-ul propriu, Swift Energy se adresează deținătorilor de proiecte de parcuri fotovoltaice cu o ofertă de preluare de principiu:

Nu a existat niciodată un moment mai potrivit pentru a vă propune să discutăm posibilitatea de achiziție a proiectelor de centrale fotovoltaice pe care le dețineți, în diferite stadii de dezvoltare. (...) Oferta noastră include următoarele avantaje și beneficii: 1. Accesăm resurse financiare considerabile. Mediem obținerea fondurilor necesare pentru finalizarea dezvoltării parcurilor fotovoltaice. 2. Încheiem tranzacțiile repede și fără probleme. Împreună cu partenerii noștri, cumpărăm parcuri fotovoltaaice aflate în construcție și oferim asistență tehnică la dezvoltarea lor până la punerea în funcțiune. 3. Executăm management operațional. Cu specialiști selectați, activele regenerabile pe care le dețineți vor opera la capacitate optimă și vor genera randamente solide. 4. Creăm competitivitate. Promovăm condiții financiare și comerciale corecte și avantajoase pentru toate părțile implicate″.

Sursă foto: https://www.swiftenergy.ro/

Sursă foto: https://www.swiftenergy.ro/

viewscnt
Afla mai multe despre
general sie energie
furnizor energie
parcuri fotovoltaice
electrica sa
ministerul energiei