Cererea slabă de gaze din Europa, un semn că situația precară din industrie se extinde

Cererea slabă de gaze din Europa, un semn că situația precară din industrie se extinde
scris 12 sep 2023

Producătorii, de la cei de echipamente la metale și produse chimice, și-au redus anul trecut producția, în urma efectelor crizei energetice din Germania, un semn că situația precară din industrie se extinde, transmite Bloomberg.

Prețurile record, cauzate de invadarea Ucrainei de către Rusia, care au afectat livrările în 2022, nu mai sunt acum de actualitate, dar înrăutățirea condițiilor economice afectează cererea la fel de mult. Folosirea gazelor în industria europeană ar urma să rămână cu aproximativ 20% sub nivelul din 2021, conform datelor S&P Global Commodity Insights.

Urmărește-ne și pe Google News
CONFIRMARE Adrian Polec, care deține producătorul român de baterii litiu-ion Prime Batteries Technology, cumpără teren în centrul Bucureștiului CITEȘTE ȘI CONFIRMARE Adrian Polec, care deține producătorul român de baterii litiu-ion Prime Batteries Technology, cumpără teren în centrul Bucureștiului

"Nu mai este vorba doar despre prețuri, ci despre condițiile economice. Vedem multă incertitudine și slăbiciune", a apreciat Erisa Pasko, analist la Energy Aspects.

Declinul este evident în parcul industrial de produse chimice Gendorf, aflat la o oră de Munchen. Aici lucrează aproximativ 4.000 de oameni la firme de produse chimice cum ar fi 3M Co, Clariant AG și Westlake Vinnolit GmbH. Parcul este în mare măsură dependent de aprovizionarea cu gaze pentru a genera electricitatea de care are nevoie anual - peste un terawatt pe oră (TWh) - echivalentul aprovizionării a aproximativ 300.000 de gospodării, dar anul acesta va fi nevoie de o cantitate de gaze mai redusă.

"Nu există indicii în prezent că situația se va îmbunătăți. Tendința ar putea duce la o scădere semnificativă a activității pe termen lung", a afirmat Tilo Rosenberger-Süß, purtător de cuvânt al companiei care operează parcul industrial, InfraServ Gendorf.

În pofida unei scăderi de 80% a prețului la gaze față de 2022, industria germană mare consumatoare de energie se confruntă cu dificultăți, în special pe segmentul de produse chimice.

VCI, grupul comercial german pentru industria chimică, se așteaptă ca producția pe acest segment, excluzând produsele farmaceutice, să scadă cu 11% în 2023. Și Consiliul european pentru industria chimică anticipează anul acesta un declin de 8% în regiune, fără o redresare iminentă.

Germania are un rol critic în slăbiciunea industriei. Cea mai mare economie europeană a început trimestrul trei cu cel mai sever declin al comenzilor industriale din 2020.

RC Beton Bau - afaceri de 24 milioane euro cu proiecte în România și Germania CITEȘTE ȘI RC Beton Bau - afaceri de 24 milioane euro cu proiecte în România și Germania

Scăderea activității în industrie este probabil suficient de severă ca să ducă la o contractare a economiei în perioada iulie-septembrie 2023, conform analiștilor intervievați de Bloomberg.

După investiții masive în infrastructura pentru gaze naturale lichefiate (GNL), riscul penuriei în această iarnă este limitat, dar există temeri privind extinderea scăderii activității economice.

În condițiile în care economiile din Europa sunt afectate de dobânzile ridicate, există temeri că niciodată nu se va redresa cererea de gaze. Chiar dacă unele companii au trecut la energia regenerabilă, altele s-au mutat în alte zone ale globului.

Totuși, există și semne de redresare în prelucrarea petrolului, iar unele segmente sunt prea importante pentru a fi redusă producția prea mult timp.

Yara International ASA, cel mai mare producător de îngrășăminte din Europa, se așteaptă în acest an la o cerere mai ridicată pentru amoniac. Doar 10% din capacitatea companiei din Europa este redusă, față de un nivel de 30% la începutul anului, a informat Yara.

"Volatilitatea prețurilor distorsionează piața și achizițiile, dar în cele din urmă fermierii și distribuitorii trebuie să cumpere, deoarece piața are nevoie de îngrășăminte pentru a produce alimentele de care are nevoie omenirea", a apreciat Magnus Ankarstrand, vicepreședinte executiv al Yara. 

viewscnt
Afla mai multe despre
gaze
europa