CEO-ul Public Power Corporation (PPC), Georgios Stassis, cea mai mare companie energetică din Grecia, la care cel mai mare acționar este statul elen, cu peste 34% din capital, și care anul trecut a finalizat achiziția principalelor active și operațiuni din România ale italienilor de la Enel, a venit la Guvernul român, pentru o discuție cu premierul Ciolacu.
El arată că România este o piață foarte importantă pentru PPC în regiune, în direcția efortului de eliminare a carbonului și de digitalizare a energiei în sud-estul Europei.
PPC intenționează să contracteze 3 împrumuturi de la BERD pentru operatorii de distribuție, respectiv câte 175 de milioane de lei pentru Rețele Electrice Muntenia și Rețele Electrice Banat și 150 de milioane de lei pentru Rețele Electrice Dobrogea.
Suma totală urmărită este de 500 de milioane de lei (100 de milioane de euro).
Împrumuturile vor finanța, parțial, proiecte de investiții în valoare totală de peste 1,4 miliarde de lei.
Proiectele pot fi văzute AICI, urmând să fie prezentate board-ului BERD la finalul lunii martie.
CITEȘTE ȘI FOTO maib, cea mai mare bancă din Republica Moldova, amână listarea la BucureștiGrupul grec PPC a anunțat luna trecută că intenționează să-și majoreze de 2,6 ori portofoliul românesc de producție de energie regenerabilă, eoliană și solară, de la o putere instalată totală de circa 600 MW în prezent la 1.900 MW în 2026.
Anunțul a fost făcut cu ocazia evenimentului corporativ PPC Capital Markets Day, dedicat investitorilor și analiștilor financiari și desfășurat la Londra.
CITEȘTE ȘI Veniturile Airbnb cresc substanțial. Totuși, acțiunile scad din cauza unui acord″România este o țară strategică în Grupul PPC și în regiune, permițând grupului să creeze un coridor energetic care să acopere Europa de Sud-Est, cu un potențial imens de creare de valoare și generare de sinergii, cu beneficii pentru toate țările″, au transmis grecii.
Deschiderile strategice ale companiei elene către Europa de Est și intrarea acesteia în coridorul energetic din Balcani au atras atenția și Statelor Unite.