Programul de guvernare al PNL, PSD și UDMR - coaliție care, conform documentului obținut de Profit.ro, se auto-intitulează Coaliția pentru Reziliență, Dezvoltare și Prosperitate – reia promisiunea guvernelor Orban și Cîțu privind modificarea până la finalul acestui an a Legii offshore, pentru deblocarea proiectelor de exploatare a zăcămintelor de gaze naturale din Marea Neagră.
Înainte de a fi prezentată aici, informația a fost anunțată pe Profit Insider
Astfel, unul dintre obiectivele incluse în Program este "Modificarea și completarea Legii nr. 256/2018 (legea offshore) până la sfârșitul anului 2021", coroborat cu "completarea prevederilor legale pentru aplicarea aceluiași regim fiscal pentru perimetrele onshore deep (mare adâncime)".
Programul menționează "Creșterea producției interne de gaze naturale prin demararea extracției offshore, precum și prin demararea extracției din noi zăcăminte onshore – Caragele (acesta din urmă de către Romgaz – n.r.)", precum și "Modificarea și completarea Legii offshore nr. 256/2018 în vederea demarării proiectului strategic de exploatare a gazelor din Marea Neagră pentru creșterea securității energetice, reducerea dependenței de gaze de import și asigurarea tranziției către energia curată".
Un alt obiectiv este "Finalizarea tranzacției privind achiziția de către Romgaz a întregii participații de 50% deținută de către Exxon Mobil Exploration and Production România Limited, în cadrul proiectului de exploatare a gazelor din Marea Neagră (Neptun Deep – n.r.), precum și realizarea în comun cu OMV Petrom a operării extragerii de gaze naturale".
Legea offshore prevede în prezent o cotă de impozit de 30% pe veniturile suplimentare obținute de producători pentru vânzări la prețuri sub 85 lei/MWh, precum și cote de la 15% la 70% pentru cele aferente unor prețuri de vânzare a gazelor între 85 și peste 190 lei/MWh.
Prin venit suplimentar se înțelege diferența dintre prețul mediu ponderat al gazelor naturale vândute din producția internă proprie din perimetrele offshore și prețul reglementat de achiziție a gazelor naturale din producția internă pentru clienții casnici și noncasnici în anul 2012, de dinainte de liberalizare respectiv 45,71 lei/MWh, înmulțită cu volumele de gaze vândute din producția internă din perimetrele offshore.
CITEȘTE ȘI VIDEO Studiul de fezabilitate pentru viitorul metrou din Cluj-Napoca, aprobat. Investiția depășește 2 miliarde de euroPentru gaze extrase din zăcăminte onshore, impozitul este de 60% din venitul suplimentar pentru prețurile de până la 85 lei/MWh inclusiv. Pentru prețurile care depășesc 85 lei/MWh se aplică un procent de 80% la venitul suplimentar obținut din diferența dintre 85 lei/MWh și prețul practicat.
De altfel, aceste praguri de preț au devenit cu totul inactuale anul acesta, în condițiile scumpirii galopante a gazelor naturale pe piețele angro.