Dezvoltarea de capacități de producție de energie eoliană pare a fi atins o limită, mai ales în state precum Danemarca și Suedia, unde a început să se facă simțit procesul de “canibalizare a producătorilor”, prețurile și stimulentele scăzând atât de mult încât au făcut neprofitabile investițiile noi în domeniu.
Cel mai recent exemplu este o licitație guvernamentală daneză pentru capacități de generare de energia eoliană offshore, care nu a reușit să atragă nicio ofertă, potrivit Bloomberg.
Iar o scădere a ritmului de creștere a instalării de capacități eoliene ar putea crea o oportunitate pentru industria combustibililor fosili, statele respective urmând a-i folosi pentru generarea de electricitate o perioadă mai îndelungată decât planificau.
Prețul energiei eoliene offshore s-a redus în ultima decadă, însă acest succes se transformă într-un obstacol pe măsură ce proiectele se confruntă cu o presiune pe partea de costuri.
Danemarca, de exemplu, a generat anul trecut un record de 58% din electricitate din parcuri eoliene, cea mai mare rată din lume, iar săptămâna trecută, guvernul nu a primit nicio ofertă la cea mai mare licitație organizată vreodată pentru dezvoltarea de parcuri eoliene offshore. Companiile, inclusiv Orsted A/S, deținută de statul danez, au precizat că nu mai este atractiv să investești în proiecte atât de mari.
România este departe de procentul danez de 58% energie eoliană în total energie generată și probabil că nici nu-l va atinge vreodată, clima din nordul Europei fiind mult mai prietenoasă cu morile de vânt decât cea autohtonă.
În primele 9 luni ale acestui an, energia regenerabilă (și solară, nu numai eoliană) a reprezentat doar 18% din totalul energiei produse în România.
Chiar și dacă adăugăm cele 30% reprezentând energia hidro, România nu atinge nici 50% pondere energie verde în total producție de energie.
În plus, guvernanții români au acceptat să le facă o favoare dezvoltatorilor, pentru ca aceștia să poată investi fără frica unei eventuale “canibalizare” viitoare, garantându-le, prin contracte de diferență (CfD), un preț fix pe 15 ani, preț suportat din bani europeni, dar și dintr-o componentă de tarif care deja a părut pe facturile românilor.
Chiar dacă în prezent pare de neconceput, România fiind cea mai scumpă piață spot din UE, iar Suedia și Danemarca, cele mai ieftine, o situație similară ar putea apărea în viitor și pe piața autohtonă.
În câțiva ani, mai multe investiții în capacități convenționale (centrala de la Iernut, reactoarele 3 și 4 de la Cernavodă) și în capacități regenerabile ar putea fi finalizate (și nu numai în România, ci și în statele vecine cu care România este interconectată). În lipsa unor măsuri de stimulare a creșterii cererii, ar putea apărea și pe piața autohtonă un fenomen similar celui de pe piețele nordice, de “canibalizare a producătorilor”, ceea ce ar putea conduce la o prăbușire a prețurilor.
Problema investițiilor agresive în capacități de producție energie regenerabilă este aceea a simultaneității generării acesteia, care conduc la o abundență în zile cu vânt, respectiv, soare, și la prăbușirea prețurilor, care intră și în zone negative.
În perioade fără vânt și soare, situația este inversă, creându-se o penurie și o explozie a prețurilor, de care însă nu beneficiază producătorii regenerabili, ci cei convenționali (câți mai există), care intră pe piață pentru a înlătura penuria creată.
O problemă similară celei din Danemarca există și în Suedia.
Expansiunea capacităților eoliene din ultimele două decenii descurajează investitorii să susțină noi dezvoltări din surse regenerabile din țară, deoarece prețurile scăzute ale energiei le afectează profitabilitate.
Totodată, cresc incertitudinile cu privire la cererea viitoare, deoarece o serie de mega-proiecte industriale ecologice din nordul Suediei sunt amânate sau chiar anulate.
„Nu putem avea un sistem electric care se bazează exclusiv pe eolian și solar”, a declarat Brian Vad Mathiesen, profesor la Universitatea Aalborg din Danemarca, care cercetează potențialul sistemelor de energie 100% regenerabile. „Există limite tehnice și economice stricte referitoare la cât de multă energie regenerabilă putem integra în rețea”, a afirmat acesta, citat de Bloomberg.
Centralele pe cărbune sau pe gaz funcționează de obicei când prețurile la energie sunt suficient de mari pentru a acoperi costurile fixe precum cele ale achiziționării de materii prime, în timp ce parcurile eoliene funcționează ori de câte ori bate vântul, indiferent de preț. Uneori, energia poate fi gratuită sau consumatorii pot fi plătiți pentru a o prelua dacă oferta di rețeaua națională este superioară cererii.
Un fenomen similar se înregistrează și în domeniul energiei solare, însă costul în scădere al panourilor solare a diminuat impactul.
Industria eoliană s-a confruntat însă cu o creștere a costurilor de producție, cum ar fi oțelul și forța de muncă.
O soluție ar fi să convingerea consumatorilor de a-și modifica comportamentul în așa fel încât curba cererii să urmeze fluctuațiile ofertei.
Până în prezent, aceste eforturi sunt insuficiente, deoarece creșterea vânzărilor vehiculelor electrice a încetinit, iar investițiile în așa-numitul hidrogen verde nu se materializează pentru a decarboniza industria.
