CONFIRMARE Simtel Team atacă și piața de gaze naturale

CONFIRMARE Simtel Team atacă și piața de gaze naturale
scris joi, 18:54

Simtel Team, compania românească de tehnologie listată pe piața AeRO a Bursei de Valori București (BVB), specializată în principal în inginerie, achiziții și construcții (EPC), precum și operare și mentenanță de centrale fotovoltaice, a obținut de la
ANRE licența de furnizare a gazului natural, valabilă pentru o perioadă de 5 ani.

Mișcarea a fost anunțată recent de Profit.ro ca fiind pregătită.

Urmărește-ne și pe Google News

Licența a fost obținută prin divizia  GES Furnizare SRL, entitate în care compania deține o participație de 62%.

Asta după ce, la începutul anului, tot subsidiara GES Furnizare a Simtel Team a început să activeze pe cea de furnizare de energie electrică.

Numărul firmelor care și-au suspendat activitatea a crescut cu aproape 20% în 9 luni CITEȘTE ȘI Numărul firmelor care și-au suspendat activitatea a crescut cu aproape 20% în 9 luni

Simtel Team deține 62% din capitalul GES Furnizare. Restul se află în posesia lui Ionuț-Viorel Vasilică, fost director comercial la Restart Energy One (35%) și Mihai-Radu Tudor, CEO-ul Simtel Team (3%).

McDonald’s reintroduce produsele de 1 dolar CITEȘTE ȘI McDonald’s reintroduce produsele de 1 dolar

Compania de furnizare controlată de Simtel a obținut venituri operaționale de 33,6 milioane lei în primele 9 luni de activitate, ianuarie-septembrie 2024, și estimează că va încheia anul cu rulaj de peste 60 milioane lei.

La jumătatea lui 2024, GES Furnizare avea semnate 45 de contracte de furnizare, cu clienți din mai multe sectoare (retail, producție industrială, logistică și altele), și estima pentru întreg anul o cantitate totală de energie livrată de circa 100.000 MWh.

Prețuri duble la produsele textile, din cauza introducerii pașaportului digital CITEȘTE ȘI Prețuri duble la produsele textile, din cauza introducerii pașaportului digital

În august, GES Furnizare a încheiat un contract de achiziție în avans pe termen lung (Power Purchase Agreement – PPA) a energiei care va fi produsă de un parc fotovoltaic de 5,35 MW dezvoltat la Salonta de compania-mamă Simtel Team.

″Contractul a fost încheiat pe o perioadă de 5 ani și 5 luni, pe parcursul căreia Simtel va livra către GES o cantitate anuală de energie electrică de 6.500 MWh care va fi furnizată ulterior de către GES clienților finali din portofoliu″, se arată în ultimul raport trimestrial al Simtel Team. 

VIDEO Planul SpaceX - Vacanțe în spațiu și pensionare pe Marte CITEȘTE ȘI VIDEO Planul SpaceX - Vacanțe în spațiu și pensionare pe Marte

Simtel Team a terminat primele 9 luni ale anului cu un profit net de 6,6 milioane lei, cu aproape 60% mai mic decât cel de 16,31 milioane lei din primele 3 trimestre din 2023, la venituri din exploatare de 172,34 milioane lei, în scădere cu 19,40% față de cele de 213,84 milioane lei din perioada similară a anului trecut.

Cei mai mari acționari ai Simtel Team, înființată în 2010, sunt fondatorii Iulian Nedea, Sergiu Bazarciuc și Radu Vilău, care dețin fiecare puțin peste 23% din titluri.

viewscnt
Afla mai multe despre
simtel team
ges furnizare
furnizare energie
furnizare gaze
licență furnizor gaze anre