Ministerul Energiei cere Guvernului scutirea companiei de stat Complexul Energetic Valea Jiului (CEVJ), care grupează termocentrala Paroșeni și minele de huilă din zonă, de la aplicarea prevederilor așa-numitei ″Legi a austerității″ (nr. 296/2023), care interzice acordarea de premii, prime, bonusuri și alte drepturi de natură salarială similare societăților de stat care ″au înregistrate pierderi contabile din anii precedenți și nerecuperate și/sau înregistrează pierderi contabile în anul curent″.
Înainte de a fi prezentată aici, informația a fost anunțată cu mult înainte pe Profit Insider
″Începând cu data de 01.11.2022, CEVJ a funcționat cu un număr de 9 salariați și un buget de venituri și cheltuieli fundamentat la capitolul <Venituri> cu veniturile prognozate a se obține din vânzarea unui număr nesemnificativ de active rămase de la Societatea Națională Închideri Mine Valea Jiului SA. Cum valorificarea activelor nu s-a realizat, societatea a încheiat anul 2022 și primele 9 luni ale anului 2023 cu pierdere″, se arată într-un document analizat de Profit.ro.
Legea nr. 296/2023 prevede și posibilitatea ca unele companii de stat să fie scutite de restricții, parțial sau total, pe baza unor ″analize fundamentate″, din care să rezulte modul în care le este afectată activitatea.
CEVJ are în prezent circa 2.000 de angajați, după preluarea activelor funcționale și industriale ale termocentralei Paroșeni și ale exploatărilor miniere Lupeni, Lonea, Livezeni și Vulcan în contul ștergerii de datorii bugetare de peste 1 miliard de lei ale Complexului Energetic Hunedoara, societate aflată în insolvență de peste 7 ani.
Astfel, Ministerul Energiei, acționarul unic al CEVJ, cere Guvernului:
1. Aprobarea ocupării prin concurs a 43 de posturi vacante din cadrul CEVJ, rezultate ca urmare a ieșirii din sistem a unor salariați (prin pensionare si deces).
2. Aprobarea acordării indemnizației pentru activitatea de salvare minieră, prevăzută de contractul colectiv de muncă de la nivelul societății.
3. Aprobarea acordării de tichete-cadou sau adaos în bani pentru toți salariații CEVJ, în valoare de minim 300 lei/salariat/eveniment, cu următoarele ocazii: Vinerea Mare, Paștele, Sfânta Varvara (ocrotitoarea minerilor – 4 decembrie) și Crăciunul, precum și a altor premii și sporuri prevăzute de contractul colectiv de muncă și bugetate pe anul 2023.
4. Aprobarea suplimentării personalului existent al Societății Complexul Energetic Valea Jiului SA cu 325 de posturi din 1 ianuarie 2024.
CITEȘTE ȘI LEGE Poliția locală îi va putea amenda pe conducătorii de trotinete electricePotrivit acționarului unic, creșterea eficienței operațiunilor de extracție și procesare a cărbunelui la Complexul Energetic Valea Jiului are un impact direct asupra independenței energetice a României, iar îmbunătățirea proceselor și tehnologiilor utilizate în CEVJ va contribui la o producție energetică mai stabilă și mai fiabilă, reducând dependența de importurile de energie și întărind autonomia energetică a țării.
″Menținerea standardelor de siguranță în activitățile miniere și energetice este vitală pentru prevenirea situațiilor de urgență și dezastrelor miniere. Investiția în personal calificat și echipamente moderne este esențială pentru a reduce riscurile asociate cu exploatarea minieră. Acest lucru presupune un angajament continuu pentru îmbunătățirea condițiilor de lucru, formarea profesională și investiții în tehnologii de ultimă generație. Utilizarea eficientă și transparentă a fondurilor publice, inclusiv a ajutorului de stat, este crucială pentru asigurarea sustenabilității financiare a CEVJ. Acest lucru implică nu doar alocarea adecvată a resurselor pentru întreținerea și modernizarea infrastructurii, ci și implementarea unor strategii de gestionare a resurselor umane care să maximizeze productivitatea și să minimizeze riscurile operaționale″, se spune în document, care poate fi citit integral aici.
După cum a relatat Profit.ro, Ministerul Energiei pregătește și acordarea unui nou ajutor de stat sub formă de grant Complexului, de această dată în valoare de 350 milioane lei, după ce acesta a beneficiat deja de unul de peste 70 milioane lei.