Divizia de servicii petroliere a Rompetrol, scoasă la vânzare - scădere de 64% a profitului. Contract de peste 10 milioane dolari cu OMV Petrom

Divizia de servicii petroliere a Rompetrol, scoasă la vânzare - scădere de 64% a profitului. Contract de peste 10 milioane dolari cu OMV Petrom
scris 26 feb 2021

Furnizorul de servicii la sondă Rompetrol Well Services, anunțat ca disponibil pentru vânzare de către acționarul majoritar KMG International, divizia înregistrată în Olanda a gigantului petrolier kazah de stat KazMunayGas, a înregistrat o scădere cu 64% a profitului net anul trecut, la 4,36 milioane lei.

Veniturile din exploatare ale companiei s-au redus cu 27%, la 48,59 milioane lei, iar cheltuielile – cu 17,5%, la 47,71 milioane lei.

Urmărește-ne și pe Google News

Rompetrol Well Services a anunțat recent că a câștigat o licitație organizată de OMV Petrom, unul dintre principalii săi clienți, pentru un acord-cadru pe mai mulți ani de prestări de servicii de stimulare a matricei sondelor (acidizare), în valoare de peste 10 milioane dolari.

Șefa TVR solicită Guvernului OUG pentru limitarea activității Televiziunii Române pentru că banii alocați ar fi insuficienți CITEȘTE ȘI Șefa TVR solicită Guvernului OUG pentru limitarea activității Televiziunii Române pentru că banii alocați ar fi insuficienți

KMG International a anunțat în noiembrie anul trecut că este dispusă să își vândă toate activele locale considerate neesențiale, printre care Rompetrol Well Services.

KMG International deține circa 73% din acțiunile Rompetrol Well Services.

"(...) KMG International deține o serie de active non-core pentru activitatea grupului în regiune, cum ar fi producția de țevi și fitinguri – Palplast SA, proiectarea și fabricarea de fitinguri industriale - Rominserv Valves IAIFO SRL , servicii de securitate, protecție și prevenirea situațiilor de urgență - Global Security Sistem SA sau deservirea sondelor de petrol - Rompetrol Well Services SA. Ca parte a strategiei mai largi susținute de acționarul unic JSC NC KazMunayGas, grupul KMG International are în vedere dezinvestirea participațiilor sale în toate activele non-core în măsura în care există oferte de preluare atractive", transmitea KMG International.

viewscnt
Afla mai multe despre
rompetrol well services
divizia servicii petroliere rompetrol
actiuni ptr