Distribuție Energie Electrică România (DEER) SA, operatorul de distribuție de energie controlat de grupul listat la bursă Electrica SA, unde cel mai mare acționar este statul român prin Ministerul Energiei, cu peste 48% din capital, s-a împrumutat de la banca de stat Eximbank, beneficiind prin aceasta și de garantarea de către stat a creditului.
Astfel, DEER a contractat un credit în valoare de 250 milioane lei de la Eximbank, pentru ″finanțarea activității curente și a deficitului de lichiditate″, se arată într-un document al companiei.
Împrumutul a fost acordat pe o perioadă de 2 ani, cu 6 luni de grație (fără plăți de rate), și va fi rambursat în 6 rate trimestriale egale.
Debitoarea beneficiază, prin Eximbank, și de garanția statului, pentru 80% din împrumut (200 milioane lei).
În plus, DEER a constituit în favoarea Eximbank ipoteci pe un depozit colateral de 50 milioane deschis la bancă, precum și pe toate conturile sale în lei și valută. Compania-mamă a operatorului de distribuție, Electrica SA, este fidejusor pentru 130% din valoarea creditului, adică 325 milioane lei.
După cum a relatat Profit.ro, un alt distribuitor de energie (precum și de gaze) din România, Delgaz Grid din grupul E.ON, împrumută peste 1.3 miliarde lei de la compania-mamă.
CITEȘTE ȘI ANAF a încasat peste 2,4 milioane de lei de la o persoană fizică, într-un dosar de spălare a banilorPrincipala problemă a operatorilor de distribuție de energie este creșterea masivă a costurilor de acoperire a consumului propriu tehnologic (CPT), ca urmare a scumpirii galopante a electricității pe piețele angro.
Statul le-a venit în sprijin prin OUG nr. 119/2022, permițându-le să capitalizeze în avans costurile suplimentare cu achiziția de energie pentru CPT determinate de scumpiri și nerecunoscute în tarifele reglementate de distribuție.
De asemenea, distribuitorii vor beneficia de la 1 ianuarie de noul mecanism de achiziție centralizată de energie la preț fix de 450 lei/MWh, în condițiile în care, de exemplu, DEER a cumpărat energie pentru CPT în primele 9 luni ale anului la un preț mediu mai mult decât dublu, de 968 lei/MWh, din care i s-a recunoscut în tarif numai 392 lei/MWh.