Garda de Mediu Prahova anunță că a demarat controale de verificare a calității aerului la cele două rafinării din municipiul Ploiești, în urma numeroaselor sesizări primite de la cetățeni cu privire la mirosul din oraș.
De asemenea, Primăria Ploiești a sesizat Garda de Mediu, dar și Prefectura Prahova cu privire la "mirosul insuportabil" din oraș, scrie Agerpres.
Sesizarea municipalității include și datele înregistrate la microstațiile de pe raza orașului, precizează primăria într-un comunicat de presă.
O rețea de microstații cu senzori pentru determinarea/monitorizarea indicatorilor de calitate a aerului a fost pusă în funcțiunea la Ploiești în luna ianuarie.
Rețeaua este formată din 16 microstații cu senzori care pot măsura minim 12 parametri, printre care temperatură, presiune, umiditate, compuși organici volatili, nivel de zgomot, dioxid de sulf, dioxid de azot etc, datele culese să fie transmise în timp real în condițiile în care senzorii sunt conectați la internet.
Microstațiile de monitorizare a calității aerului sunt amplasate la unele unități de învățământ din oraș, dar și la sediul primăriei și la Cantina Socială.