CONFIRMARE BSOG discută cu autoritățile o creștere cu o pătrime a producției de gaze

CONFIRMARE BSOG discută cu autoritățile o creștere cu o pătrime a producției de gaze
scris 4 iul 2023

Black Sea Oil&Gas (BSOG), Petro Ventures Resources și Gas Plus Dacia, concesionarii perimetrului offshore de gaze naturale Midia din Marea Neagră, unde producția de gaze a debutat în vara anului trecut, au confirmat că se află în prezent în discuții cu autoritățile cu privire la o potențială creștere a producției zilnice, începând cu ultimul trimestru al acestui an, cu până la 25%.

Profit.ro a anunțat din octombrie 2022 că intenția celor 3 companii de a-și majora cantitățile de gaze extrase la numai 3 luni de la începerea producției este îngreunată de aspecte reglementatoare și legislative.

Urmărește-ne și pe Google News

BSOG spune că primul an de producție de gaze naturale din proiectul MGD a fost peste așteptările inițiale prin livrarea primul miliard de metri cubi de gaze naturale cu o lună mai devreme decât era planificat.

Fosta Agromec Râmnicu-Vâlcea, în prezent Aldani Master Capital, a subscris acțiuni Hidroelectrica CITEȘTE ȘI Fosta Agromec Râmnicu-Vâlcea, în prezent Aldani Master Capital, a subscris acțiuni Hidroelectrica

„Testele din luna martie 2023 pentru creșterea capacității de producție s-au realizat cu succes, iar compania se află în prezent în discuții cu autoritățile cu privire la o potențială creștere a producției zilnice în trimestrul al patrulea cu până la 25%”, afirmă compania.

Grupul italian de petrol și gaze Gas Plus SpA, a cărui subsidiară românească Gas Plus Dacia SRL deține 10% din concesiunea perimetrului offshore de gaze naturale Midia din Marea Neagră, la care concesionari majoritari (70%) și operatori sunt americanii de la Black Sea Oil&Gas, a raportat pentru anul trecut o cotă de producție de gaze la Midia de 60 de milioane de metri cubi, ceea ce indică o producție totală pe concesiune de 600 milioane metri cubi în 2022.

Activitatea de extracție la Midia, unde concesionari mai sunt și cei de la Petro Ventures Resources (20%), a început pe 15 iunie 2022, astfel că cifrele acoperă a doua jumătate din anul trecut, plus circa două săptămâni. Astfel, dacă ar fi produs tot anul în același ritm, petroliștii de la Midia ar fi putut extrage cu aproximație 1,2 miliarde metri cubi.

Pentru 2023, italienii estimează că partea lor din extracția de gaze de la Midia va depăși 100 milioane metri cubi, semnalând astfel o prognoză de producție totală de peste 1 miliard de metri cubi, deci o scădere a producției medii zilnice față de anul trecut.

Producția totală de gaze a României s-a ridicat la aproape 10 miliarde metri cubi în 2022, fiind cu 7% mai mare decât în anul anterior.

viewscnt
Afla mai multe despre
bsog
gas plus dacia
gas plus spa
gaze naturale marea neagră midia
producție