Ca urmare a evoluției prețurilor relative, și consumul firmelor - implict producția de bunuri și servicii - se va reduce mai accelerat decât cel al casnicilor, ca urmare a competitivității scăzute, așa cum s-a întâmplat în ultimii ani în care prețurile au fost reglementate.
Parafrazând afirmația economistului Milton Friedman, se poate spune că „nu există gaz gratis pe această lume”, orice intervenție administrativă având costul său de oportunitate, cel mai important fiind alocarea ineficientă a resurselor, cu efect asupra inflației, creșterii economice, competitivității companiilor autohtone și balanței comerciale.
Potrivit legislației promovate de Guvern, prețul gazului marfă plătit de consumatorii casnici va fi, în cea mai mare parte a anului, de 110 lei/MWh, la care se adaugă componenta de furnizare de 15 lei/MWh, plus tarife de depozitare.
Iarna, gazul din producția curentă și cel ce poate fi extras din depozite pot fi insuficiente pentru acoperirea consumului casnic și al PET-urilor, în acest caz urmând a fi aplicată formula costului de achiziție din proiectul legislativ al Guvernului.
În cazul consumatorilor non-casnici, însă, prețul va fi cel de piață pe parcursul întregului an.
Iar piața este extrem de firavă în România, producătorii autohtoni (în principal Romgaz și OMV Petrom) fiind obligați să vândă peste jumătate din producție la preț reglementat de 110 lei/MWh.
În cazul Romgaz, acest procent este mai mare de 80%, ceea ce pune sub semnul întrebării viabilitatea achiziționării Azomureș, pentru alimentarea căruia Romgaz neavând altă soluție decât cumpărarea de gaz de pe piața liberă, în pofida visurilor guvernanților, potrivit cărora combinatul "va da îngrășăminte fermierilor în contul subvențiilor de la stat, pe bază de bonuri valorice.
Alocarea obligatorie a jumătate din producția internă către acoperirea consumului consumatorilor casnici și PET-urilor diminuează drastic lichiditatea pe piața liberă.
Dovadă: deocamdată, în acest an s-a efectuat o singură tranzacție pe termen lung pe piața operată de Bursa Română de Mărfuri. La jumătatea lunii ianuarie au fost tranzacționați 46 GWh cu furnizare în trimestrul al treilea al acestui an, la un preț de 160 lei/MWh, cu 50 de lei sau 45% peste cel impus de guvern, de 110 lei/MWh.
″În lunile de iarnă 2026/2027, dacă considerăm o situație similară cu cea din ianuarie 2026, adică consumuri mai mari lunare cu circa 8% și creșteri de preț pentru gazele achiziționate spot până la dublu față de prețul stabilit administrativ pentru producția internă, prețurile pentru consumatorii casnici pot să crească cu până la 8% (față de cele noi estimate mai sus – n.r.). De asemenea prețurile pentru consumatorii noncasnici (...) pot să crească cu până la 25%″, a estimat recent Asociația pentru Energie Inteligentă (AEI).
Dacă în ceea ce privește scenariul meteorologic, acesta este unul realist, în ceea ce privește evoluția prețurilor el poate fi catalogat drept optimist.
Motivul: gradul de umplere a depozitelor în UE se află la un nivel extrem de redus în comparație cu ultimii ani, de doar 32%. România stă mai bine, cu un procent de 40,5%.
Cum se va încheia această iarnă, va începe o luptă contracronometru pentru reumplerea depozitelor pentru următorul sezon rece, luptă care se va da, cel puțin în regiunea Europei Centrale și de Est, pe un gaz mai scump decât cel rusesc, probabil gaz natural lichefiat (GNL) american sau din alte surse, importat via terminalele din Grecia.
Prețurile de 200-250 lei/MWh din iarna asta, pe care AEI și-a bazat estimările, ar putea fi unele extrem de „prietenoase” iarna viitoare.
Puși în fața unor costuri cu achiziția de gaze mai ridicate, furnizorii vor avea oferte mai scumpe pentru non-casnici, care, la rândul lor, vor fi puși în fața alternativei: producem la fel în condițiile unor costuri cu gazele (dar și cu energia) mai mari, transferând costurile clienților finali, sau ne micșorăm producția sau chiar ne închidem porțile (așa cum de exemplu a făcut Azomureș, cel mai mare consumator de gaz din România).
Istoria ultimilor ani arată că în general a fost preferată a doua variantă.
În perioada 2021-2024, consumul de gaze al non-casnicilor (care reprezintă aproximativ două treimi din consumul total de gaze) a scăzut cu 25%, în timp ce cel al consumatorilor casnici, „protejați” (în defavoarea non-casnicilor) de politicile intervenționiste guvernamentale, cu doar 15%.
Cu alte cuvinte, protecția acordată de guvern a făcut ca reducerea consumului să se facă preponderent la nivelul firmelor, distribuirea optimiză a resurselor fiind afectată de tratamentul diferențiat aplicat de autorități.
Astfel, costurile sistemului (reprezentate de compensări, subvenții, etc) au fost suportate în special de către non-casnici, însă nu fără costuri ascunse indirecte și pentru consumatorii casnici.
Consumatorii non-casnici au absorbit șocurile de preț, ceea ce le-a majorat costurile operaționale și au încercat, în funcție de elasticitatea cererii, să le transmită în prețurile produselor.
Intervenționismul statului a pus presiuni astfel pe inflație pe ambele componente, atât pe cea de ofertă, cât și pe cea de cerere.
Astfel, pe partea de ofertă, firmele încearcă să transfere în preț creșterea costurilor de producție (ca urmare a creșterii prețurilor relative la non-casnici), atunci când pot, ceea ce conduce la o creștere generalizată a prețurilor în acel sector.
Atunci când nu pot, își reduc producția, ceea ce face ca piața să fie alimentată cu bunuri de import substituibile, cu efect direct asupra balanței comerciale și a monedei naționale, inclusiv a puterii de cumpărare.
De unde și titlurile incendiare din presă referitoare la prețurile raportate la paritatea puterii de cumpărare. Nu faptul că acestea sunt mari face necesară intervenția guvernului, ci tocmai intervențiile guvernelor din trecut au condus la prețuri mari raportate la puterea de cumpărare.
Pe partea cererii, prețul gazelor ținut artificial la un nivel redus de guvern eliberează resurse financiare consumatorilor casnici, care le alocă achiziționării de alte bunuri, validând astfel transferul costurilor operaționale crescânde cu energia ale firmelor în prețurile finale.
Cum o intervenție a statului este urmată inevitabil de o altă intervenție, procesul continuându-se în lanț, probabil că, alarmați de necompetitivitatea companiilor autohtone, guvernanții vor interveni cu noi măsuri de sprijinire a acestora, de această dată, măsuri care se vor reflecta în deficite mai mari și/sau în taxe și impozite majorate.
