Gazele naturale din producția internă proprie pe care OMV Petrom le transferă centralei sale de la Brazi drept combustibil pentru generarea de energie electrică de către aceasta ar putea constitui argumentul cu care ANAF să încerce să pună compania controlată de austriecii de la OMV la plata contribuției de solidaritate de 60%, impusă prin OUG la finalul anului trecut în aplicarea unui Regulament UE din octombrie 2022, suprataxă pe care cel mai mare producător de hidrocarburi din România susține că nu o datorează și pentru implementarea căreia Guvernul a cerut îndrumări de la Bruxelles.
După cum a relatat Profit.ro, OMV Petrom a raportat pe primele 9 luni ale anului trecut venituri din vânzări de 36,08 miliarde lei din extracție de hidrocarburi și rafinare (activități supuse contribuției de solidaritate), reprezentând circa 62,75% din totalul vânzărilor perioadei, de 57,5 miliarde lei, adică sub pragul minim de 75% de la care pornind se aplică noua supraimpozitare.
Nu este limpede însă dacă în această sumă sunt incluse contabil și transferurile de gaze de producție proprie ale OMV Petrom către centrala sa de la Brazi, pentru perioada de până la 1 septembrie 2022 nefiind cunoscute nici prețurile de transfer. În cazul companiei de stat Romgaz, care este și concurent, și partener al OMV Petrom, până în 2022, gazele de producție proprie livrate centralei Iernut erau contabilizate la preț de cost de producție, însă de anul trecut s-a luat decizia ca aceste livrări să fie înregistrate în acte la prețuri de piață
De la 1 septembrie anul trecut, ca urmare a OUG nr. 119/2022, prețurile de transfer au fost plafonate la maximum 100 lei/MWh, mult sub cotațiile din piață, atât pentru OMV Petrom, cât și pentru Romgaz.
În funcție de cantitatea totală de gaze de producție proprie transferată de OMV Petrom la Brazi în 2022 și de prețurile de transfer de pe parcursul întregului an menționat, există posibilitatea teoretică ca, în măsura în care ar fi considerate de ANAF ca fiind aferente unei activități supuse contribuției de solidaritate (extracția de gaze), aceste tranzacții interne să ducă totalul încasărilor companiei din operațiuni vizate de suprataxă peste pragul de 75% din cifra de afaceri, cu consecința că OMV Petrom ar datora în cele din urmă contribuția de 60%.
Astfel că, dacă s-ar ajunge la un litigiu, întrebările-cheie ar fi: Fac parte aceste tranzacții interne din cifra de afaceri a OMV Petrom? Este producătorul de energie electrică OMV Petrom client al producătorului de gaze naturale OMV Petrom?
Aceste întrebări s-au mai pus în trecut în instanță, în procese în care compania s-a judecat cu Autoritatea Națională de Reglementare în Domeniul Energiei (ANRE), OMV Petrom susținând de fiecare dată textual că, pentru locurile proprii de consum, inclusiv centrala de la Brazi, ″nu cumpără gaze naturale de la sine însuși″, potrivit documentelor din dosare analizate de Profit.ro.
În unele cazuri, judecătorii i-au dat dreptate. De exemplu, în urmă cu circa 2 ani și jumătate, OMV Petrom a câștigat definitiv un proces cu ANRE în care Autoritatea îi cerea să îi plătească tarif de licenț[ de furnizor de gaze și pentru cantitatea furnizată propriilor locuri de consum, inclusiv la centrala de la Brazi, tariful fiind de 0,45 lei/1.000 metri cubi.
OMV Petrom furnizase în total în termeni anuali circa 4,74 miliarde metri cubi, din care în jur de 4,16 miliarde mc în afara companiei și cam 578 milioane mc locurilor proprii de consum (centrala de la Brazi, rafinăria Petrobrazi și unele sedii OMV Petrom). În schimb, plătise tarif de licență de furnizor către ANRE doar pe gazele livrate altor locuri de consum decât celor proprii. În primă instanță, Tribunalul București a decis în favoarea ANRE, însă OMV Petrom a câștigat definitiv procesul în apel.
″Contrar celor reținute de prima instanță, locurile proprii de consum ale OMV Petrom nu cumpără gaze de la OMV Petrom, acestea fiind sucursale (dezmembrăminte ale OMV Petrom, fără personalitate juridică, care nu pot încheia acte juridice în nume propriu). Conform art. 100 pct. 26 din Legea nr.123/2012, clientul industrial este <clientul final noncasnic care utilizează gaze naturale în procese industriale prin intermediul unor instalații definite conform reglementării nediscriminatorii aprobate de ANRE>. Ca atare, sucursalele OMV Petrom cum sunt centrala Brazi (CECC Brazi), Rafinăria Petrobrazi, Arpechim, Petrom City, sediile Petrom Ploiești, Moinești și Muzeul Petrolului nu sunt clienți industriali, ci sunt doar locuri proprii de consum. Curtea constată, în baza prevederilor legale mai sus enunțate, că nu poate fi asimilat consumatorului și titularul de acord petrolier care utilizează gaze naturale pentru activitățile proprii, altele decât operațiunile petroliere. Ca atare, în mod eronat a apreciat prima instanță în sensul că prevederile respective se referă la cantitatea realizată în anul respectiv din activitățile comerciale desfășurate în sectorul gazelor naturale, nu la cantitatea vândută/furnizată, incluzând astfel și cantitatea folosită pentru consumul propriu, care este tot o cantitate realizată din activitatea comercială desfășurată de pârâtă în sectorul gazelor naturale.
Motivarea primei instanțe este eronată prin prisma faptului că, în ce privește cantitatea folosită pentru consumul propriu, nu poate fi inclusă noțiunii de activitate comercială, atâta vreme cât nu generează venituri și ca atare nu datorează tariful de regularizare pentru cantitatea de gaze consumată intern. Art. 100 pct .25 din Legea nr.123/2012 definește clientul final ca fiind <clientul care cumpără gaze naturale pentru uz propriu>. Ca atare, OMV Petrom nu poate avea o dublă calitate prin raportare la el însuși, astfel cum a reținut Tribunalul, respectiv de titular de acord petrolier, producător de gaze naturale, deținător de licență de furnizare gaze și în același timp de consumator/client final.
O astfel de interpretare contravine și prevederilor art. 145 alin. 5 din Legea nr.123/2012, conform cărora <Clienții finali nu au dreptul să vândă gazele naturale>, în condițiile în care comercializarea gazelor naturale produse apare ca o consecință firească a activității de producție desfășurată de titularii de acord petrolier, producători de gaze naturale, titulari de licență de furnizare gaze. În același sens trebuie interpretate și dispozițiile Directivei 2009/73/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 13 iulie 2000 privind normele comune pentru piața internă în sectorul gazelor naturale, conform cărora <client final înseamnă clientul care cumpără gaze naturale pentru uz propriu>. Atât prevederile legale interne, cât și directivele europene au în vedere în definirea noțiunii de <client final> actul juridic de vânzare-cumpărare de gaze naturale, încheiat intre două părți distincte, și nu cantitățile de gaze destinate consumului propriu. Ca atare, constatând că pârâta nu datorează tariful de regularizare pentru cantitatea de gaze consumată intern, factura de regularizare (…) a fost emisă în mod eronat de reclamantă″, a decis definitiv Curtea de Apel București în octombrie 2020.
Însă în alte procese instanțele au decis împotriva companiei deținute de grupul austriac OMV.
Compania a contestat tot în 2020 o decizie a ANRE care o obliga să constituie stocuri minime de gaze în depozitele de înmagazinare și pentru locurile proprii de consum, în primul rând pentru centrala de la Brazi, în cantitate de peste 916.000 MWh.
″(…) pentru această cantitate, OMV Petrom nu are clienți finali în portofoliul propriu, având doar consum de gaze la locurile proprii de consum (de exemplu: sedii, centrala Brazi etc), care sunt dezmembrăminte ale OMV Petrom, fără personalitate juridică, care nu pot încheia acte juridice în nume propriu. Contrar celor susținute de ANRE, locurile proprii de consum ale OMV Petrom nu cumpără gaze de la OMV Petrom, acestea fiind sucursale (…). În contextul în care OMV Petrom nu contestă stocul minim pentru clienții finali de gaze (…), ci doar stocul pentru consumul de gaze naturale la locurile proprii de consum, din instituirea obligației de constituire a stocurilor minime de gaze în sarcina societății rezultă că ANRE consideră în mod nelegal că OMV Petrom are o dublă calitate prin raportare la el însuși, respectiv: • de titular de acord petrolier, producător de gaze naturale, deținător de licență de furnizare gaze și, în același timp, • de consumator/client final. (…) OMV Petrom nu deține calitatea de consumator/client final de gaze naturale, neîncadrându-se în definițiile oferite acestei noțiuni la nivel național sau la nivel european″, a susținut compania la proces.
Numai că judecătorii nu au acceptat argumentele OMV Petrom.
″(…) contrar acestor susțineri (ale companiei – n.r.), Curtea constată că din actele și lucrărilor dosarului rezultă că centrala Brazi deține licență de producător de energie electrică, iar stocul minim de gaze naturale este necesar a fi constituit pentru toate entitățile cărora reclamanta le furnizează gaze, inclusiv pentru sucursalele acesteia, având în vedere că sucursalele cumpără gaze naturale de la OMV Petrom SA, în temeiul unor relații contractuale. În condițiile în care sucursalele utilizează gaze naturale livrate de OMV Petrom și, la rândul lor, aceste sucursale produc energie electrică, în mod evident sucursalele au calitatea de consumatori. De altfel, în cazul în care pentru sucursalele OMV Petrom SA nu ar exista obligația de constituire a stocului minim de gaze naturale, această exceptare ar fi fost prevăzută în legislația secundară, ipoteză care nu se regăsește în speță.
(…) Faptul că centrala Brazi este un veritabil client final către care se furnizează de către OMV Petrom SA gaze naturale este dat de definiția clientului industrial de la art. 100 pct. 26, <client industrial - clientul final noncasnic care utilizează gaze naturale în procese industriale prin intermediul unor instalații definite conform reglementării nediscriminatorii aprobate de ANRE>. Astfel, legiuitorul a înțeles să stabilească pentru clientul industrial, noncasnic, calitatea de utilizator de gaze naturale și nu pe cea de cumpărător. Refuzul reclamantei de a constitui un stoc minim de gaze pentru centrala Brazi, conduce la o poziție de putere dominantă pe piața gazelor naturale, creând premisele unui avantaj neconcurențial (…)″, a decis Curtea de Apel București tot în octombrie 2020.
Într-o speță aproape identică, Înalta Curte de Casație și Justiție dăduse o decizie definitivă similară, în iunie același an.
Statul român le-a impus producătorilor de țiței, gaze și cărbune, precum și rafinăriilor de petrol și cocs, plata unei contribuții de solidaritate de 60% din profiturile impozabile care depășesc cu mai mult de 20% media celor înregistrate în perioada 2018-2021, printr-o ordonanță de urgență adoptată pe 28 decembrie 2022, care preia Regulamentul UE, adoptat în octombrie. Această rată de impunere este aproape dublă față de cea minimă prevăzută de Regulament, de 33%, și a treia cea mai mare dintre țările care au anunțat astfel de contribuții, conform datelor analizate de Profit.ro.
