Amenzi de peste 1 milion de lei aplicate de ANRE mai multor companii din sectorul energetic pentru starea de dezechilibru apărută în Sistemul de Transport al Gazelor în luna februarie

Amenzi de peste 1 milion de lei aplicate de ANRE mai multor companii din sectorul energetic pentru starea de dezechilibru apărută în Sistemul de Transport al Gazelor în luna februarie
scris 8 mai 2018
Mai multe companii din domeniul energetic au fost amendate de Autoritatea Națională de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE) cu o sumă cumulată de peste 1 milion de lei pentru neîndeplinirea obligațiilor legale de asigurare a unui volum de gaze suficient acoperirii cererii contractuale, fapt considerat că a contribuit la instaurarea unei stări de dezechilibru la sfârșitul lunii februarie în Sistemul de Transport al Gazelor Naturale (SNT), pe fondul unor temperaturi scăzute și al unui consum ridicat de gaze naturale.

Autoritatea a finalizat 18 de acțiuni de control la un număr de 15 companii, acțiuni care au vizat, pe de o parte, îndeplinirea obligațiilor legale de echilibrare fizică a sistemului de transport al gazelor naturale, iar, pe de altă parte, îndeplinirea obligațiiilor legale de asigurare a cantităților de gaze naturale necesare consumatorilor, în conformitate cu contractele de furnizare încheiate.

Urmărește-ne și pe Google News

“În urma controalelor efectuate au fost aplicate sancțiuni contravenționale pentru 23 de fapte, cuantumul însumat al acestora fiind de 1.050.000 lei. Amenzile aplicate agenților economici constituie, în totalitate, venit la bugetul de stat”, precizează ANRE, fără a preciza companiile amendate.

ANALIZĂ Contribuția factorilor externi sau exogeni în scumpirea prețurilor la energie, gaze și combustibili CITEȘTE ȘI ANALIZĂ Contribuția factorilor externi sau exogeni în scumpirea prețurilor la energie, gaze și combustibili

La finalul lunii februarie, timp de câteva zile, cantitatea de gaze din sistemul național de transport s-a situat în apropierea nivelului de 33-34 milioane de metri cubi, sub limita de funcționare la parametri normali a acestuia, ca urmare a consumului mare, determinat de temperaturile extrem de scăzute.

Niveluri mai scăzute, de până la sub 31 milioane metri cubi, s-au înregistrat în ianuarie 2016, potrivit datelor Transgaz.

EXCLUSIV Transelectrica ar urma să investească în Republica Moldova, devenind acționar majoritar la Moldelectrica, după modelul tranzacției Transgaz-Vestmoldtransgaz CITEȘTE ȘI EXCLUSIV Transelectrica ar urma să investească în Republica Moldova, devenind acționar majoritar la Moldelectrica, după modelul tranzacției Transgaz-Vestmoldtransgaz

Pentru a majora cantitatea de gaze din sistemul de transport, guvernul a cerut închiderea centralelor pe gaz de la Brazi (operată de OMV Petrom) și Iernut (operată de Romgaz). Solicitarea a fost făcută în urma deciziei Gazprom de a satisface doar 25% din cantitatea de gaze solicitată de România.

Starea optimă a sistemului este la valoarea Line Pack de 41 milioane metri cubi plus/minus 1 milion de metri cubi, starea normală este între 38 și 44 milioane de metri cubi, stări de dezechilibru există între 33 și 38 milioane de metri cubi, iar dacă valoarea indicatorului este de sub 33 milioane de metri cubi sau peste 46 de milioane de metri cubi, există stări de risc. Potrivit operatorului de sistem, starea de dezechilibru nu are drept consecință efectivă o stare de pericol cu privire la transportul gazelor în sistemul național de transport gaze, ci este o consecință directă a unor stări și consumuri excepționale.

Situația a fost total opusă celei din luna ianuarie, când, potrivit unor surse din piață, compania Transgaz ceruse reducerea cu 25% a producției Romgaz și cu 40% a OMV Petrom, pe motiv că presiunea în sistem este prea mare, existând riscul unor explozii.

viewscnt
Afla mai multe despre
dezechilibru
gaze
anre
transgaz