Amendă uriașă, de 10,8 milioane lei, pentru Electrica de la Consiliul Concurenței, într-un caz de comercializare a contoarelor

Amendă uriașă, de 10,8 milioane lei, pentru Electrica de la Consiliul Concurenței, într-un caz de comercializare a contoarelor
scris 5 ian 2018

Distribuitorul de electricitate Electrica a anunțat că ieri Consiliul Concurenței a decis amendarea companiei cu 2,98% din cifra de afaceri obținută în anul 2016 în baza unei investigații deschise în anul 2015 și extinsă anul trecut și la această companie

Plenul Consiliului Concurenței întrunit ieri a decis să aplice pentru Electrica (EL) o sancțiune constând în 10,80 milioane lei, reprezentând 2,98% din cifra de afaceri realizată în anul 2016, potrivit unei notificări a companiei remisă după închiderea ședinței de tranzacționare de la Bursa de Valori București de astăzi.

Urmărește-ne și pe Google News

Investigația în baza căreia s-a luat decizia a fost demarată în septembrie 2015 și care a fost extinsă și la Electrica în luna august a anului trecut. Conform acesteia se constată încălcarea prevederilor art. 5 alin. (1) din Legea concurenței nr. 21/1996 și ale art. 101 alin. (1) din TFUE de către mai multe societăți care au comercializat contoare și echipamente conexe de măsurare a energiei electrice din România în cadrul procedurilor de atribuire a contractelor de furnizare în perioada 27 noiembrie 2008 – 30 septembrie 2015 și de către Electrica, în calitate de facilitator, în perioada 24 noiembrie 2010 – 30 septembrie 2015.

Sancțiunea putea fi încă și mai gravă

La stabilirea cuantumului amenzii s-a ținut cont de faptul că Societatea Energetică Electrica SA a colaborat în mod efectiv și deplin cu Consiliul Concurentei pe parcursul procedurii de investigație și că  pentru prima dată se reține calitatea de facilitator în sarcina unei intreprinderi care organizează proceduri de achiziție publică.

EXCLUSIV O parte din creditorii Oltchim s-au opus tranzacției cu Chimcomplex. Statul se teme de verdictul Comisiei Europene CITEȘTE ȘI EXCLUSIV O parte din creditorii Oltchim s-au opus tranzacției cu Chimcomplex. Statul se teme de verdictul Comisiei Europene

Electrica informează piața că în săvârșirea faptelor reținute de către Consiliul Concurenței nu au fost implicate persoane care aveau putere de reprezentare a societății și nici nu au acționat în temeiul unui mandat acordat de societate, sens în care compania a derulat anchete interne, iar în urma acestor demersuri va proceda la adoptarea măsurilor legale care se impun.

Electrica este listată la cota Bursei de Valori București din iunie 2014, iar rezultatele din anul 2017 se prefigurează ca cel mai slab de pe bursă în contextul unor pierderi resorbite la începutul respectivului exercițiu financiar din piața de energie electrică, ca urmare a șocurilor din partea insolvenței unor contrapărți. La ultimul preț de piață de 11,60 lei/acțiune, capitalizarea bursieră a societății se ridică la 4,01 miliarde lei (866,04 milioane euro).

viewscnt
Afla mai multe despre
electrica
consiliul concurentei
bursa
bvb