Primăria Capitalei ar fi nevoită să bage în conturile RADET sub formă de majorare de capital cel puțin 3,75 miliarde de lei, adică circa trei sferturi din bugetul local anual al Bucureștiului, după transformarea Regiei în societate comercială, pentru respectarea legii societăților, dacă nu va fi ștearsă datoria istorică de 3,7 miliarde lei a RADET față de principalul său furnizor de agent termic, Electrocentrale București (ELCEN), se arată într-un document recent al administratorului judiciar al Regiei, Rominsolv, adresat creditorilor ambelor companii.
Înainte de a fi prezentată aici, informația a fost anunțată cu mult înainte pe Profit Insider
Legea nr. 31/1990 prevede că o societate comercială trebuie să aibă capitaluri proprii pozitive, iar acestea trebuie să reprezinte cel puțin jumătate din valoarea capitalului social. La finalul lunii iulie, RADET avea capitaluri proprii negative, cifrate la -3,75 miliarde lei.
Transformarea RADET în societate comercială este o componentă esențială a planului de salvare a sistemului centralizat de încălzire din Capitală, pentru atribuirea directă de către Primărie a contractului de delegare a servicului public de termoficare din București, pentru realizarea fuziunii prin absorbție cu ELCEN și pentru contractarea fondurilor europene și a altor finanțări necesare modernizării și retehnologizării sistemului. Primăria Capitalei intenționează să depună cât mai curând la Comisia Europeană documentația unui proiect investițional de reabilitare a sistemului de termoficare din București, pentru care speră să obțină finanțare UE nerambursabilă de 187 milioane euro.
"În opinia noastră, observând valoarea capitalului social și termenul în care ar trebui vărsat, măsura viabilă care afectează cel mai puțin interesele creditorilor ambelor societăți și permite ca viitoarea RADET SA să înregistreze capitaluri proprii pozitive este diminuarea totală a creanței ELCEN împotriva RADET, anticipând astfel efectul fuziunii celor două entități. (...) Totuși, pentru a fi posibilă ștergerea creanței ELCEN în anticiparea efectului de confuziune, este necesară achiziția de către PMB a pachetului de acțiuni deținut de statul român prin Ministerul Energiei. (...) Din informațiile noastre, Ministerul Energiei a demarat procedura de achiziție a evaluatorului care va stabili valoarea de piață a pachetului de acțiuni deținut de minister la ELCEN", se arată în documentul citat și aflat în posesia de Profit.ro.
Asta înseamnă că ELCEN trebuie să renunțe voluntar la creanța de 3,7 miliarde lei asupra RADET, posibilitate prevăzută de Legea insolvenței. Condiția este însă ca ELCEN să fie sub controlul municipiului București în momentul renunțării la datorie, prin achiziția acțiunilor de către PMB de la Ministerul Energiei. Dacă ELCEN ar renunța la datorie fiind deținută încă de Ministerul Energiei, acest lucru ar însemna prejudicierea avutului administrației centrale.
Rominsolv intenționează să depună la judecătorul sindic un plan de reorganizare a RADET până cel târziu pe data de 3 februarie 2018. Acesta ar urma ulterior să fie modificat, după preluarea prin absorbție a ELCEN de către RADET. Noua companie rezultată din fuziunea RADET-ELCEN "va avea capacitatea de a negocia eșalonarea necesarului de finanțare pentru investiții în paralel cu eșalonarea datoriilor înscrise la masa credală consolidată, obiectivul pe termen scurt fiind închiderea procedurii de reorganizare (ieșirea din insolvență – n.r.) în maxim 6 luni de la data fuziunii efective", arată Rominsolv.
După eventuala ștergere a datoriei RADET față de ELCEN, de 3,7 miliarde lei, masa credală comună a celor 2 entități ar însuma circa 2,38 miliarde lei, din care 2,25 miliarde lei de la ELCEN. ANAF este cel mai mare creditor al ELCEN, cu creanțe totale de peste 1 miliard de lei împotriva producătorului de energie termică.
"Prin planul modificat (de reorganizare – n.r.) vom propune achitarea parțială în interiorul planului și plata eșalonată în afara planului modificat, într-un termen ce va fi negociat direct cu fiecare creditor până la achitarea în proporție cât mai mare a creanțelor rămase în tabelul de creanțe comun (ce va fi întocmit după fuziune)", se afirmă în documentul adresat de Rominsolv creditorilor RADET și ELCEN.
CITEȘTE ȘI Firma Tel Drum și trei directori ai acesteia, trimiși în judecată de DNA
Datoriile vor fi achitate din profituri, estimate să apară în al doilea an de reorganizare, majorări de capital și vânzări de active care vor fi declarate neesențiale, constând în terenuri și clădiri.
În urma ștergerii datoriei de 3,7 miliarde lei față de ELCEN, RADET va avea de plătit impozit pe profit de 278 milioane lei. Pentru ELCEN, efectul fiscal al ștergerii datoriei față de RADET va consta în TVA deductibilă de 528,2 milioane lei și cheltuieli deductibile la calculul impozitului pe profit de peste 366 milioane lei.
În documentul Rominsolv se face și o radiografie a stării dezastruoase a sistemului centralizat de termoficare din Capitală, care determină numeroase întreruperi în furnizarea agentului termic, având ca efect creșterea numărului de clienți care se debranșează de la sistem.
"Un obiect major al perioadei de insolvență și reorganizare judiciară este menținerea consumatorilor finali ai sistemului centralizat de furnizare a energiei termice, pentru a avea sens efortul investițional. Din acest punct de vedere, majorarea tarifului în sarcina clientului final, în lipsa creșterii calității serviciului, trebuie realizată cu mare atenție și cu o foarte bună comunicare", se atrage atenția în documentul Rominsolv.
CITEȘTE ȘI Peste 78.000 de români au petrecut Crăciunul în țară, alții au plecat spre stațiuni exotice. Cât au cheltuit
Energia termică livrată de RADET clienților noncasnici din București s-a scumpit, de la 1 octombrie 2017, cu 47,81% pentru cei care se alimentează cu căldură din puncte termice urbane și centrale termice și cu 47,53% pentru cei care primesc agent termic prin puncte termice proprii, după intrarea în vigoare a noilor prețuri de facturare practicate de Regie față de firme și instituții, aprobate de Consiliul General al Municipiului București (CGMB) la finalul lunii septembrie. Hotărârea CGMB prevede majorarea generală, cu peste 30%, a tarifelor RADET de transport și distribuție a energiei termice, însă prețul de facturare, plătit efectiv de către consumatorii casnici, a rămas neschimbat, majorarea urmând să fie suportată de la bugetul local, prin creșterea sumei anuale alocate ca subvenție cu 151 milioane lei.
Pe de altă parte, după cum a relatat Profit.ro în exclusivitate, intenția comună a Ministerului Energiei și a Primăriei Municipiului București de a salva "la pachet", prin fuziune, cele două structuri în prezent insolvente care asigură încălzirea în sistem centralizat a bucureștenilor, ELCEN și RADET, riscă să eșueze. Asta pentru că planul de reorganizare a ELCEN, care trebuie să includă și sursele de finanțare pentru reorganizare, trebuie elaborat și depus cu multe luni înainte de eventuala fuziune prin absorbție dintre RADET și ELCEN, care ar permite accesarea de fonduri UE pentru restructurarea integrată a sistemului de termoficare din Capitală. Iar ELCEN nu dispune de banii necesari investițiilor necesare pentru a putea să continue să funcționeze, a avertizat administratorul judiciar al producătorului de energie termică, KPMG Restructuring.
ELCEN a estimat că are nevoie de investiții totale în valoare de 515 milioane euro în perioada 2017-2030 pentru a putea să continue să funcționeze, investiții care trebuie demarate cât mai curând. Aceste investiții sunt necesare pentru încadrarea în normele legale de mediu, de la care ELCEN beneficiază în prezent de derogare, dar și pentru înlocuirea unor echipamente cu durata normală de viață depășită. Numai că, în conformitate cu legislația achizițiilor publice, procedurile de achiziție necesare lansării acestor investiții nu pot fi începute fără ca societatea să dispună de sumele necesare achitării acestora. ELCEN nu are însă banii necesari și, mai mult, se află deja în întârziere față de programul de investiții pe care și l-a propus. Iar fără investiții, capacitățile de producție ale ELCEN, care, din punct de vedere al legislației de mediu, vor putea fi autorizate să funcționeze după anul 2023, vor putea produce maxim 370 Gcal/h, mult sub necesarul de energie termică prevăzut a fi asigurat de companie, de circa 1.800 Gcal/h.
"În cazul în care investițiile detaliate în programul de investiții al Electrocentrale București SA 2017-2030 nu sunt demarate în perioada planificată, înțelegem că societatea riscă să piardă aproximativ 30% din capacitatea de producție până în 2020 și 50% din capacitatea de producție până în 2030. (...) creanța ELCEN față de RADET nu poate fi considerată o sursă de finanțare în cadrul reorganizării ELCEN deoarece nu poate fi estimată perioada de timp necesară recuperării acesteia și nici gradul de recuperabilitate", avertizează administratorul judiciar al ELCEN.