Bittnet Systems semnează prima sa achiziție transfrontalieră - a preluat 35% din acțiunile Servodata a.s., integrator de soluții IT&C din Cehia

Bittnet Systems semnează prima sa achiziție transfrontalieră - a preluat 35% din acțiunile Servodata a.s., integrator de soluții IT&C din Cehia
scris 1 mar 2021

Grupul Bittnet Systems, integrator IT&C și furnizor de servicii de training IT, controlat de frații Logofătu, a preluat 35% din acțiunile Servodata a.s., integrator de soluții IT&C din Cehia, membru în cadrul grupului Moore Cehia, aceasta fiind prima sa tranzacție transfrontalieră.

Servodata Group - o companie de IT cu o istorie de 30 de ani - activează în Cehia și Slovacia.

Urmărește-ne și pe Google News

Valoarea tranzacției este de 1,4 milioane euro, iar suma va fi plătită actualului deținător al Servodata, Moore Cehia, în acțiuni BNET care vor fi emise printr-o nouă operațiune de majorare de capital.

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.forum
Cum ajută un copil de 4 ani dezvoltarea unui business online CITEȘTE ȘI Cum ajută un copil de 4 ani dezvoltarea unui business online

Bittnet Group va finanța Servodata cu suma de 2 milioane euro sub formă de împrumut în vederea dezvoltării de produse comune și extinderea la nivel geografic în următorii trei ani. În urma tranzacției, Bittnet Group va deține 35% din Servodata, iar Moore Cehia va deține 65% din acțiunile companiei.

Domeniul cheie de activitate al Servodata include proiectarea, implementarea și suportul infrastructurii tehnologice, consultanță IT și servicii de asistență, inclusiv externalizarea la scară largă a serviciilor IT. În domeniul dezvoltării, Servodata se concentrează în principal pe implementarea soluțiilor de business intelligence. Recent, organizația a realizat investiții semnificative în domeniul securității cibernetice, ceea ce a contribuit la consolidarea poziției sale în Slovacia. Compania are 70 de designeri, arhitecți, dezvoltatori și consultanți. În 2020, Servodata a înregistrat venituri de aproximativ 10 milioane euro, cu 12% în plus față de 2019 și un profit net de 0,4 milioane euro, în creștere cu 60% față de anul precedent.

Ca urmare a tranzacției, Bittnet și Moore Cehia au în vedere o creștere de la an la an de cel puțin 20% a cifrei de afaceri. În consecință, pentru 2021, Servodata Group estimează să atingă 12 milioane euro cifră de afaceri și un profit net de 1,5 milioane euro.

Ce faci atunci când fiecare client vrea altceva de la magazinul tău online? CITEȘTE ȘI Ce faci atunci când fiecare client vrea altceva de la magazinul tău online?

Servodata Group face parte din grupul de consultanță, audit și tehnologie Moore Cehia, deținut de Petr Kymlička și Radovan Hauk. Activitatea Grupului include consultanță și audit, precum și servicii contabile, fiscale, juridice, de formare și educaționale, tehnologice și ICT. În 2020, Moore Cehia a raportat o cifră de afaceri consolidată de aproximativ 20 milioane euro. Moore Cehia face parte din Moore Global, una dintre cele mai mari rețele internaționale de firme de audit și consultanță.

Recent, Bittnet Systems (BNET) a anunțat că a finalizat negocierile pentru achiziția a 23% din capitalul social al The E-Learning Company SA (ELC), valoarea totală estimată a tranzacției fiind estimată la 1,75 milioane lei.

Grupul Bittnet Systems a raportat pentru anul trecut venituri consolidate de 108,6 milioane de lei și un profit operațional de 4,3 milioane lei, o creștere de 400% față de aceeași perioadă a anului trecut. Rezultatul net consolidat al Grupului a crescut cu aproape 2,7 milioane lei, Bittnet închizând astfel anul cu profit net.

Cum ajută un copil de 4 ani dezvoltarea unui business online CITEȘTE ȘI Cum ajută un copil de 4 ani dezvoltarea unui business online

Într-un an în care majoritatea companiilor au fost sever afectate sau au înregistrat scăderi semnificative ale cifrei de afaceri, Grupul Bittnet a realizat un cashflow operațional de peste 8 milioane lei, care, combinat cu accesul la piața de capital, a permis efectuarea de investiții în dezvoltarea Grupului. În consecință, în 2020 Bittnet Group a realizat noi investiții în valoare de peste 10 milioane lei în Equatorial Gaming, The eLearning Company și Softbinator.

În contextul unei contracții economice naționale de 3,9% în 2020, Divizia de Tehnologie a Bittnet Group, care include Dendrio și Elian, a înregistrat venituri de 96,6 milioane de lei, o creștere de peste 11%. Marja brută a crescut cu 33%, iar divizia a încheiat anul 2020 cu o creștere de peste 4 milioane lei a profitului operațional, ajungând la 2,5 milioane lei. Activitatea Diviziei de Educație, reprezentată de Bittnet Training și Equatorial, a fost afectată de reducerile sau înghețarea bugetului pentru training. Prin urmare, veniturile au scăzut cu 6% față de 2019. Cu toate acestea, Grupul a încheiat anul cu un profit operațional de 4.3 milioane lei și aproximativ 25 milioane de lei în numerar, cu aproape 20% mai mult decât în anul precedent.

Ce faci atunci când fiecare client vrea altceva de la magazinul tău online? CITEȘTE ȘI Ce faci atunci când fiecare client vrea altceva de la magazinul tău online?

Capitalizarea de piață a BNET s-a apreciat cu 22% în cursul anului 2020, ajungând la 159 milioane de lei. Pe tot parcursul anului 2020, aproximativ 40% din free-float-ul Bittnet a fost tranzacționat activ de către investitori. În 2020, Bursa de Valori București a inclus acțiunile BNET în indicii BET-XT, BET-XT-TR, BET-BK și BETPlus. Începând cu 22 martie 2021, acțiunile BNET vor fi, de asemenea, incluse în doi indici globali: FTSE Global Micro-Cap și FTSE Total-Cap.

"Într-un an dificil în care indicele BET-XT a înregistrat un declin de 4%, acționarii Bittnet au înregistrat o rentabilitate de 22%, fără a lua în considerare randamentul suplimentar înregistrat de investitorii care au participat la majorarea de capital din martie anul trecut. Avem un plan clar pentru 2021 în ceea ce privește activitatea noastră pe piața de capital - urmează o ofertă publică de acțiuni preferențiale Bittnet, care ne va permite să eliminăm costurile de finanțare și să creștem semnificativ marja de profit, fără a dilua drepturile de vot ale acționarilor existenți. Pe lângă recenta noastră includere în indicii FTSE, vedem anul 2021 ca pe un an de transformare a prezenței noastre pe piața de capital din România", a declarat Cristian Logofătu, cofondator Bittnet Group.

Succesul Wörwag Pharma: de la farmacie la companie farmaceutică internațională CITEȘTE ȘI Succesul Wörwag Pharma: de la farmacie la companie farmaceutică internațională

În 2020, Bittnet a lansat câteva proiecte strategice care au beneficiat de contextul global al pandemiei de COVID-19, cum ar fi inițiativele Work from Home și Business Continuity ale Dendrio, precum și proiectele DevOps Artisans și CTRL+N ale Bittnet Training.

Se estimează că investițiile efectuate în pe parcursul anului 2020 vor continua să aducă rezultate în 2021.

Potrivit bugetului preliminar pentru anul 2021, Bittnet își propune o cifră de afaceri consolidată de 157 milioane de lei și un profit brut de 12,8 milioane lei. Aceste estimări includ rezultatele generate de companiile care s-au alăturat grupului în 2020. Începând cu 2021,

Divizia de Educație a Grupului Bittnet este formată din Bittnet Training, Equatorial Gaming, the eLearning Company iar Divizia de Tehnologie are în componență Dendrio Solutions, Elian Solutions și Softbinator Technologies.

viewscnt
Afla mai multe despre
bittnet
logofatu