VW Group va produce singură toate componentele viitorului sistem de propulsie electrică, disponibil pe viitoarea platformă MEB

VW Group va produce singură toate componentele viitorului sistem de propulsie electrică, disponibil pe viitoarea platformă MEB
scris 20 feb 2023

Volkswagen Group a început dezvoltarea de invertoare controlate cu impulsuri, parte a unui viitor sistem integrat de propulsie electric, care va aduce reduceri de 20% ale costurilor de producție.

Noua divizie de tehnologie a Volkswagen Group a început dezvoltarea unui sistem complet de propulsie electrică, care va include, pe lângă baterii și motoare electrice, și invertoare controlate cu impulsuri, precum și un sistem complet nou de management termic. Producția integrată a sistemelor de propulsie electrică va genera reduceri de costuri cu până la 20% față de actualul sistem de producție, ca urmare a coordonării de producție a componentelor individuale.

Urmărește-ne și pe Google News
VIDEO Cum arată șantierul Drumului Expres Brăila-Galați. Probabilitate mare să fie deschis circulației anul acesta CITEȘTE ȘI VIDEO Cum arată șantierul Drumului Expres Brăila-Galați. Probabilitate mare să fie deschis circulației anul acesta

Noul sistem a fost prezentat ca o inovație în domeniul producției de baterii, sisteme de încărcare și componente pentru vehicule electrice, fiind pentru prima dată când compania ar urma să-și producă întreg sistemul de propulsie al mașinilor.

Thomas Schmall, membru al Consiliului de administrație al VW Group, responsabil cu activitățile de Tehnologie, spune că ținta companiei este aceea de a deveni lider în tehnologie și în e-mobilitate. „Ne bazăm pe competențele noastre interne și, după celulele de baterie și motorul electric, preluăm dezvoltarea invertoarelor controlate prin impuls și a managementului termic. Grupul Volkswagen este, așadar, unul dintre puținii producători de automobile din lume care va putea oferi în viitor un sistem global optimizat holistic. Cu acest know-how, vrem să ne asigurăm că grupul și mărcile sale își asumă rolul de lider tehnologic în segmentul mașinilor electrice”.

Invertorul controlat prin impuls este creierul grupului propulsor electric și, în mare măsură, responsabil pentru eficiență și performanță. Pentru primul invertor controlat cu impulsuri „proiectat de Volkswagen”, dezvoltatorii au reproiectat complet această componentă hardware și software de bază. Tehnologia va fi utilizată în sistem modular pe întreaga gamă, de la motorul entry-level până la mașina sport cu o putere de peste 500 kW. Tehnologia este în prezent dezvoltată pentru  ajunge la mturitatea necesară producției în serie și va putea fi deja utilizată la următoarea generație a platformei MEB.

În privința managementul termic, se dezvoltă soluții noi care să înlocuiască numărul mare de module individuale din prezent, cu conexiuni lungi, printr-un modul termic integrat, compact. Sistemul va controla întregul sistem de climatizare, bateria de înaltă tensiune și va avea un impact major asupra autonomiei și capacității de încărcare rapidă a vehiculului. „Noul modul all-in-one este semnificativ mai ușor, mai robust și mai eficient decât sistemele actuale”, spune Volkswagen.

Mercedes-Benz și VW cer guvernului german să accelereze expansiunea rețelelor de încărcare a vehiculelor electrice CITEȘTE ȘI Mercedes-Benz și VW cer guvernului german să accelereze expansiunea rețelelor de încărcare a vehiculelor electrice

Noua divizie Volkswagen Group Technology are circa 70.000 de angajați în toată lumea și reunește activitățile la nivelul întregului grup în domeniile bateriilor, încărcării și componentelor electronice și sprijină mărcile grupului ca furnizor intern de tehnologie. Aici sunt conectate și filialele PowerCo (specializată în producția de baterii) și Elli (care dezvoltă și produce sisteme de încărcare și energie).

Portofoliul high-tech include, printre altele, celula de baterii unitară care va fi utilizată în vehiculele Grupului Volkswagen începând din anul 2025 și, precizează compania, va stabili un nou reper în tehnologia bateriilor. Divizia administrează și relațiile cu partenerii pe zona de platforme, cum sunt cele cu Ford sau Mahindra.

viewscnt
Afla mai multe despre
vw
motoare electrice
invertor cu impulsuri
management termic al bateriilor