Volkswagen a anunțat cifrele de vânzări pentru noiembrie, cu un declin de 5 procente, în condițiile în care în Europa compania a reușit să încheie luna pe plus. Șefii VW dau vina pe războiul tarifelor, care a generat scăderi și în SUA, și în China.
Volkswagen a reușit să livreze 564.500 de autovehicule în luna noiembrie, în scădere față de anul trecut cu 5%, în principal din cauza piețelor din China și SUA, care au pierdut câte 8 procente fiecare, în comparație cu aceeași lună din 2017. Diferența ar fi de volum, pentru că vânzările VW din China sunt de peste 6 ori mai mari decât cele din America de Nord, respectiv 304.700, față de 46.700, și de peste 10 ori față de cele din SUA (26.800).
Optimismul pentru China se bazează, însă, pe o creștere a cotei de piață a VW, în condițiile unei piețe puternic afectate de tensiunile comerciale dintre această țară și SUA.
O parte din declin a fost compensată de Europa, inclusiv Rusia (+13%), care a înregistrat un rezultat mai mare cu 1,2% (+1,3% Europa de Vest, +0,8% Europa de Est), reușind să acopere efectele introducerii WLT. De altfel, din acest motiv, Germania a limitat performanțele VW în Europa, cu o scădere de 4,7% pentru cea mai vândută marcă de pe piață.
Din fericire pentru VW, la nivelul întregului an vânzările sunt pozitive în comparație cu anul trecut, ceea ce dă speranțe și pentru anul care vine. Europa a generat o creștere de 4,3%, din care Europa de Est, 9,5%, iar Rusia, 19,9%. America de Sud a adus 11,7% mai multe vânzări pentru marca germană. La rândul lor, cele două piețe cu probleme pot încheia anul cu scăderi moderate: America de Nord are -2,9%, după 11 luni, cu SUA pe plus, 4,1%, în timp ce China are o scădere de doar 0,5%.
În total, la nivel global, VW a vândut 5,7 milioane de autovehicule, din care aproape jumătate (2,8 milioane) au fost livrate în China, totalul fiind mai mare cu 1,2% față de anul trecut, într-un an cu foarte multe provocări pentru companie.
Jurgen Stackmann, șeful Vânzărilor VW, spune că mai sunt necesare, în ultima lună, 530.000 de livrări pentru ca volumul de anul trecut să fie depășit. „Prin prisma condițiile dificile cu care ne confruntăm, VW este foarte bune poziționată în privința livrărilor. Cum vom închide anul va depinde acum de decembrie. Am putea reuși și poate chiar să înregistrăm livrări puțin mai mari.”
Reprezentanții companiei au declarat că momentul de vârf al WLTP a fost depășit, iar acum deja se recuperează pierderile.