VIDEO Un automobil Nissan Leaf fără șofer a parcurs 370 km pe șosele normale, în plin trafic, în Marea Britanie

VIDEO Un automobil Nissan Leaf fără șofer a parcurs 370 km pe șosele normale, în plin trafic, în Marea Britanie
scris 6 feb 2020

Nissan a făcut cel mai complex test de conducere autonomă, în Marea Britanie, cu un model Leaf echipat cu tehnologie corespunzătoare, în cadrul unui proiect finanțat de guvernul britanic.

Un automobil Nissan Leaf, preparat pentru a circula fără șofer, a parcurs 370 km în Marea Britanie, pe șosele normale, prin intersecții, sensuri giratorii și pe autostradă, mergând de la centrul tehnic al Nissan din Cranfiles, până la uzina companiei din Sunderland, după cum anunță consorțiul care a coordonat proiectul

Urmărește-ne și pe Google News

 „Proiectul ne-a permis să dezvoltăm un vehicul autonom care poate ataqca provocările întâmpinate pe șoselele din Marea Britanie care sunt unice în această parte a lumii, cu giratorii complexe și șosele de viteză fără marcaj”, a declarat Bob Bateman, manager al Centrului Tehnic Nissan.

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.forum

Derularea proiectului Human Drive a durat 30 de luni, iar parcurgerea traseului este doar un prim pas pentru atingerea scopului final, crearea unui prototip funcțional al unui vehicul autonom.

În mașină s-au aflat doi ingineri care au monitorizat permanent mașina. Transportul s-a făcut cu acordul autorităților de transport din Marea Britanie, au spus cei de la Nissan. Proiectul Human Drive la care lucrează cei de la Nissan ca lideri de consorțiu alături de alți parteneri a fost finanțat și cu fonduri guvernamentale. Fondurile totale primite de consorțiu se ridică la 15,3 milioane de lire.

TABEL Ford Motor - scădere a vânzărilor, care antrenează o cădere a cotei de piață CITEȘTE ȘI TABEL Ford Motor - scădere a vânzărilor, care antrenează o cădere a cotei de piață

 „Finalizarea în siguranță a celui mai lung parcurs autonom din Marea Britanie este un câștig incredibil pentru Nissan și consorțiul Huma Drive și un pas uriaș înainte spre intrarea mașinilor fără șofer pe străzile din Marea Britanie, a declarat ministrul afacerilor din Marea Britanie, Nadhim Zahawi.

Testele efectuate până în acest moment de constructorii auto s-au derulat preponderent pe autostrăzi, cu marcaje vizibile folosite de senzori pentru orientare, în perimetre bine delimitate (geofence), unde traficul este ușor de anticipat.

Analizele de piață arată că piața de vehicule autonome ar putea ajunge, în următorii 15 ani, la aproape 900 miliarde de lire.

viewscnt
Afla mai multe despre
nissan leaf
masina autonoma
test nissan conducere fara sofer