Azi-noapte ,pe șantierul A0 Sud Lot 3, au fost montate primele două grinzi duble metalice pe deschiderea centrală a pasajului peste calea ferată, cu închidere totală a circulației feroviare. Următoarele patru grinzi duble vor fi montate nopțile viitoare, anunță autoritățile.
Lotul 3 al A0 Sud leagă DN6, în zona Bragadiru – Cornetu, până la A1, în zona localităților Ciorogârla – Dragomirești Vale (inclusiv nodul rutier dintre A0 și A1) și are o lungime de 18 km.
Recent, echipa de constructori de la Aktor România, parte a Grupului Intrakat, a finalizat și montarea tuturor celor șase grinzi metalice care formează secțiunea centrală a viitorului nod rutier peste autostrada A1 de lângă Ciorogârla. Acest pasaj este construit pe lotul 3 al Autostrăzii A0 București Sud.
Următoarea operațiune este sudarea grinzilor și a structurii, planificată pentru următoarele 10-11 zile. După finalizare, pasajul peste A1 va cântări peste 540 de tone și va necesita 5 tone de vopsea de protecție, potrivit lui Bogdan Mezei, directorul de proiect al șantierului Aktor de pe L3 A0 Sud.

Pentru construcție au fost necesari peste 10.000 metri liniari de cordon de sudură, echivalent cu aproape întreaga lungime a plajei din Mamaia și Navodari împreună.
Pentru această operațiune, traficul rutier a fost deviat pe Autostrada A 1 București - Pitești la km. 18 pe bretelele laterale construite chiar pe marginea Autostrăzii A1, după cum a anunțat vineri CNAIR. Restricțiile de circulație sunt planificate să fie ridicate pe 26 aprilie.
În paralel, Aktor lucrează la toate cele 11 structuri, poduri și overpass-uri, montează grinzile metalice și la pasajul CFR, execută ultimele lucrări pentru terasamente, așterne stratul de BSC. Constructorul a început și lucrările de asfaltare.

Peste 500 de muncitori și ingineri de toate specializările, cu aproximativ 270 de echipamente și mașini precum: excavatoare, buldozere, macarale grele, betoniere, masini de forat coloane pentru lucrări de fundare, și autocamioane, lucrează non-stop acolo, în peisajul plat din sud-vestul Bucureștiului, pe o fâșie de pământ și pietriș lungă de 18 km, astfel încât să puteți conduce la toamnă pe o autostradă ce va ocoli traficul sufocant din Capitală.
În acest moment, constructorul grec își menține termenul de dare în trafic în septembrie 2024.

Aktor România dezvoltă mai multe proiecte semnificative în țară, precum reabilitarea și modernizarea tronsonului de cale ferată Apața-Cața, parte a liniei de cale ferată Brașov - Sighișoara, în consorțiu cu Alstom și Arcada.
Aktor Construction este membru al Grupului Intrakat, lider în Grecia în sectoarele de construcții, infrastructură, concesiuni/parteneriate public-private (PPP), surse regenerabile de energie (SRE), stocare de energie, dezvoltare imobiliară, proiecte de mediu și tehnologii digitale, cu o prezență semnificativă în Europa de Sud-Est, listată la Bursa de Valori din Atena din 2001.