Cel mai vândut model al mărcii japoneze Toyota și totodată cel mai vândut automobil din lume în ultimii doi ani, care a reușit să depășească în SUA chiar și celebrul Ford F-150, intră într-un nou ciclu de viață cu generația prezentată în premieră în urmă cu un an.
Europa primește acest model cu o mică întârziere, după ce și pe piața americană calendarul a fost decalat cu câteva luni. Mașinile destinate vânzării pe piețele europene vor fi produse în Japonia și vor începe livrările în perioada următoare.
Noua generație RAV4 se remarcă în primul rând prin electrificarea completă a gamei de propulsoare, pentru că începând cu această a șasea generație clienții (cu excepția celor din China) nu vor mai putea cumpăra decât motorul hibrid de 2.5 litri, inclusiv în variantă plug-in hybrid, adică însoțit de o baterie de mari dimensiuni care poate fi încărcată la priză.
Designul complet nou, care mai amintește doar vag de liniile și proporțiile apreciate de public pe generația anterioară, aduce un aer proaspăt, high-tech, asemănător cu cel de pe modelele electrice ale mărcii.
În același timp, la nivel de tehnologii au fost introduse sisteme noi, precum shift-by-wire, un nou head-up display, un interior ceva mai premium și noi funcții de conectare și infotainment.
Sistemul de propulsie aduce o nouă generație a motorizării plug-in hybrid, cu o baterie de 22,7 kWh care permite rularea până la 137 de kilometri pur electric, evident dacă bateria este încărcată înainte de plecare.
Motorul cu combustie în jurul căruia este construit sistemul hibrid este același 2.5 litri, revizuit, cu o putere de 143 CP și un cuplu de 220 Nm. Partea electrică este diferită la hibrid și la plug-in hybrid.
Motorul electric are o putere de 136 CP la hibridul cu autoîncărcare și 206 CP la cel cu încărcare la priză. Puterea totală începe de la 185 CP pe versiunea hibrid FWD, urcă la 194 pe hibrid AWD, apoi crește la 272 CP pe PHEV FWD și depășește 300 CP pe PHEV AWD. La toate versiunile, cutia este CVT, dar cu tehnologie shift-by-wire, care înlocuiește transmisia mecanică cu cea electrică.
Bateria pentru hibridul clasic are 1,1 kWh și ajută la un consum mediu de 5,8 litri/100 km WLTP, fără să fie necesară încărcarea la priză. La hibridul PHEV, încărcarea se poate face acum cu până la 50 kW, la stațiile DC.
RAV4 și-a îmbunătățit și controlul prin software asupra funcțiilor mașinii, chiar dacă nu a devenit un veritabil Software Defined Vehicle. Modelul japonez a primit o nouă platformă software, intitulată Arene, care permite accesul la funcții avansate de siguranță și de divertisment. De asemenea, funcțiile de asistență pentru siguranță au evoluat și sunt mult mai avansate din punct de vedere al performanțelor, acestea fiind incluse în pachetul T-Mate: asistența la schimbarea benzii, sistemul de pre-coliziune îmbunătățit sau noua frână secundară de coliziune.
Sistemul multimedia va avea viteze mai mari de răspuns și o conectivitate crescută, invlucis navigație în timp real, toate pe un ecran principal de 12,9 inchi, care completează afișajul instrumentarului de bord are 12,3 inchi.
Printre tehnologiile noi se numără și funcția de geo-fencing, care este destinată orașelor europene cu zonele cu emisii reduse, unde nu sunt permise decât vehiculele cu propulsii electrice. Pentru a putea circula în aceste zone, RAV4 calculează și asigură autonomie suficientă în baterie.
În materie de asistență, noile comenzi vocale cu limbaj natural care acționează agentul vocal inteligent cu acces la informații pe internet, aplicație de streaming muzical Spotify nativă, navigație inteligentă sau comenzile remote de control al vehiculului de la distanță duc RAV4 la un alt nivel din acest punct de vedere.
De asemenea, sistemul de camere 360 include și funcția de înregistrare în caz de accident, dar poate fi activat și manual pentru o perioadă de până la 90 de minute de conducere.
Prețurile pentru piața din România încep de la 42.665 euro pentru cel mai simplu RAV4, hibrid 4x2, și ajung la 58.228 euro, pentru versiune de top, Elite, 4x4 cu sistemul de propulsie PHEV, care are un consum afișat de 1,6 litri/100 km.


















