Vânzările mărcii VW au crescut cu câteva procente în 2023, dar sunt departe de recordul din 2019. Rezultat istoric la mașini electrice

Vânzările mărcii VW au crescut cu câteva procente în 2023, dar sunt departe de recordul din 2019. Rezultat istoric la mașini electrice
scris 9 ian 2024

Brandul VW a reușit să-și majoreze vânzările în anul 2023, dar procentul cu care a crescut a fost mai mic decât așteptările pieței, la început de an. Pe segmentul de mașini electrice, marca a obținut un rezultat istoric.

Volkswagen, marca de autoturisme a grupului cu același nume, a livrat în anul 2023 un volum de 4,87 milioane de autovehicule, ceea ce reprezintă o creștere de 6,7% față de anul anterior, în care compania era puternic afectată de criza de semiconductori.

Urmărește-ne și pe Google News
FOTO Ungurii cumpără locomotiva TransMontana nr 80 de la producătorul român Softronic CITEȘTE ȘI FOTO Ungurii cumpără locomotiva TransMontana nr 80 de la producătorul român Softronic
Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.forum

După un început optimist de an, vara lui 2023 și ultimul trimestru al anului au adus deficiențe importante în producția de automobile din Germania și o scădere neașteptată a cererii, inclusiv pe segmentul de vehicule electrice.

Chiar și în aceste condiții, marca VW a vândut 394.000 de automobile complet electrice, un record pentru companie și o majorare de 21,1% față de 2022. Cele mai importante piețe pentru mașinile cu baterii au fost China, Germania, SUA, Marea Britanie, Suedia, Franța, Norvegia și Belgia.

Volumul anunțat este departe de cele mai bune performanțe ale mărcii VW, care în 2018 și 2019 a reușit să depășească pragul de 6 milioane de vehicule livrate, cu un record absolut în 2019, când au fost vândute 6,27 milioane de autoturisme VW.

 „Cifrele de livrări arată că suntem pe drumul cel bun ca marcă și că mașinile noastre sunt bine primite de clienții noștri. Ne așteptăm ca mediul de piață să rămână provocator în 2024. Dar, cu portofoliul nostru de produse revizuit și atractiv, ne aflăm în poziția potrivită”, spune Imelda Labbé, șefa de vânzări, marketing și after sales, a mărcii VW.

Cel mai vândut automobil electric al VW, ID.4, a ajuns anul trecut la aproape 30.000 de clienți din Germania (+63%), 38.000 în SUA (+84%) și peste 75.000 în China, unde creșterea a fost de peste 200%.

VW reduce masiv prețurile la mașinile electrice din familia ID CITEȘTE ȘI VW reduce masiv prețurile la mașinile electrice din familia ID

Ponderea SUV-urilor în totalul vânzărilor Volkswagen a rămas și anul trecut la un nivel foarte mare, confirmând strategia în acest sens, pusă la punct în urmă cu aproximativ un deceniu. Toate SUV-urile mărcii au reprezentat 54,2% din total, cu o majorare de 14,9% față de 2022. În SUA, peste 81% din mașinile Volkswagen vândute erau SUV-uri, iar în Europa, T-Roc a fost cel mai bine vândut SUV al mărcii, cu noi recorduri de vânzări în Germania, Marea Britanie, Spania și Turcia.

Pentru 2024, VW anticipează o creștere a cererii, în special cu ajutorul lansărilor și facelifturilor programate în acest an: Passat, Tiguan și T-Cross, care se adaugă noutăților din 2023, respectiv facelifturi ID.4 și ID.5, plus noul ID.7.

viewscnt
Afla mai multe despre
vw
vanzari vw
vw t-roc
id.4