Ungaria va avea o rețea națională de stații de încărcare a mașinilor electrice. Construcția o vor face finlandezii de la Fortum, în colaborare cu compania națională de electricitate

Ungaria va avea o rețea națională de stații de încărcare a mașinilor electrice. Construcția o vor face finlandezii de la Fortum, în colaborare cu compania națională de electricitate
scris 23 ian 2018

Finlandezii de la Fortum vor colabora cu compania natională de electricitate din Ungaria pentru construirea unei rețele de stații de încărcare a mașinilor electrice. Cele două companii au semnat un acord și vor să finalizeze construcția în 2018.

Compania Fortum din Finlanda, prin divizia Charge & Drive, care are ca obiect de activitate furnizarea de soluții de încărcare pentru vehiculele electrice, a semnat un acord cu NKM din Ungaria, companie națională de utilități, pentru construirea unei rețele de stații de încărcare de-a lungul celor mai importante șosele din țara vecină.

Urmărește-ne și pe Google News

Rețeaua va consta în 100 de stații, va fi gata până la sfârșitul anului 2018, și va putea fi administrată printr-o soluție de tip cloud, pusă la dispoziție de asemenea de compania finlandeză.

În acest moment, NKM, care dorește să fie motorul dezvoltării e-mobility din Ungaria, caută cele mai bune locații pentru stații, inclusiv în rețelele actuale de hoteluri, stații de carburant, spații ale administrației locale, parcări, parcuri comerciale. Ungaria, o țară care are un volum de autoturisme înmatriculate anual comparabil cu cel din România, are un parc de circa 1.000 de vehicule electrice aflate în circulație, iar cererea de astfel de vehicule este tot mai mare. Ungaria permite vehiculelor electrice care au numere verzi, speciale, să parcheze gratuit în Budapesta, încă din 2016. Stațiile actuale de încărcare se regăsesc doar în capitala țării și pe autostrada care leagă Budapesta de Viena.

„Ungaria este o țară importantă în activarea mobilității electrice în Europa Centrală, datorită faptului că are granițe cu 7 țări. Odată cu sosirea mai multor modele electrice cu autonomie extinsă în 2018, vor fi tot mai multe călătorii între țări pe distanțe lungi. Cu asta în minte, este important ca o rețea extinsă de stații de încărcare să fie dezvoltată în Ungaria și operată de un operator profesionist”, au declarat cei de la Fortum.

Șeful Uber anticipează că în Statele Unite vor apărea mașini zburătoare, în următorii 10 ani CITEȘTE ȘI Șeful Uber anticipează că în Statele Unite vor apărea mașini zburătoare, în următorii 10 ani

Fortum Charge & Drive este implicată în dezvoltarea de soluții de încrăcare pentru vehicule electrice, având un amplu proiect de construire a unei rețele în 20 de state europene, până în 2025. Proiectul se numește MEGA-E și a fost deja acceptat de UE pentru cofinanțare. Vor fi astfel construite 322 stații ultra-rapide și 27 hub-uri smart pentru încărcare. Proiectul va demara în Belgia, Danemarca, Estonia, Finlanda, Franța, Germania, Letonia, Lituania, Luxembourg, Olanda, Norvegia, Polonia, Suedia și Miarea Britanie, urmând să se extindă și în alte state.

Fortum este o companie finlandeză cu activități în domeniul energiei curate, în reciclare și alte zone de activitate care au legătură cu mediul, inclusiv construcții ecologice sau tratamentul deșeurilor. 

viewscnt
Afla mai multe despre
masini electrice
fortum
ungaria
statii incarcare