Două dintre echipajele Dacia Sanderiders au avut în primele două etape evoluții bune, dar fără să reușească să termine pe primul loc în niciuna dintre etape.
Cu toate acestea, timpul bun din ambele zile l-a propulsat pe Nasser Al-Attiyah pe primul loc în clasamentul general provizoriu, o poziție pe care acesta n-a mai ocupat-o de când a semnat contractul cu Dacia.
Anul trecut, cea mai bună clasare a lui Nasser a fost locul al doilea. Acum, Qatarezul terminase prima etapă pe locul al doilea, iar în ziua doua a încheiat etapa pe locul 8.
A fost suficient pentru a urca pe locul 1, cu „ajutorul” pilotului Toyota S. Quintero, care a fost penalizat cu 2 minute.
La rândul lui, Sebastien Loeb, care în prima etapă a trecut linia de sosire doar pe locul 10, a urcat în ziua a doua pe locul șapte, astfel că în clasamentul general provizoriu este acum pe locul 5, cu speranțe mari pentru mai bine în etapele următoare.
Cele două echipaje Dacia Sanderiders au început ziua foarte bine, după trei sferturi din probele speciale fiind pe primele locuri împreună cu noul pilot, brazilianul Lucas Moraes. Situația s-a schimbat însă pe finalul zilei, când Loeb a preferat să conducă prudent pentru a nu face pană, iar Al-Attiyah a rămas în urma lui Loeb.
Cât despre Moraes (campionul de anul trecut al Campionatului Mondial de Rally Raid) și copilotul său Dennis Zenz, aceștia au pierdut timp în etapa a doua, terminând pe locul 20, ceea ce i-a dus pe locul 13 la general, o situație apropiată având și cel de-al patrulea echipaj, format din Cristina Gutierrez și Paulo Moreno.
Cei doi au terminat ziua a doua pe 19 și sunt pe locul 15 în clasamentul provizoriu general.
Etapa a doua a avut o lungime totală de 504 km, dintre care 400 km probe speciale, în timp ce prima etapă a avut numai 305 km probe și 213 legături.
Dacia participă în acest al doilea sezon de Dakkar cu patru echipaje, pentru a-și majora șansele de a câștiga această competiție. Mașina Dacia Sandrider, dezvoltată de Renault și ProDrive, a fost îmbunătățită pentru acest sezon, prin reducerea greutății, creșterea eficienței sistemului de răcire, a vizibilității și confortului piloților.
A fost redesenată priza de aer frontală, fiind repoziționat și filtrul de aer. Mai multe modificări ale designului luminilor LED au fost făcute pentru o mai bună vizibilitate. Motorul a fost optimizat pentru a crește puterea în limitele prevăzute de regulament.

















