Treceri de pietoni supraînălțate, în proximitatea școlilor din București. Prețul estimat al proiectelor

 Treceri de pietoni supraînălțate, în proximitatea școlilor din București. Prețul estimat al proiectelor
scris 30 sep 2024

Consiliul General al Capitalei a aprobat realizarea unor lucrări de supraînălțare a trecerilor de pietoni nesemaforizate în zona unităților de învățământ preuniversitar.

Este vorba despre trecerile situate la o distanță mai mică de 300 de metri de oricare dintre intrările unităților de învățământ, acolo unde nu este afectată circulația mijloacelor de transport în comun, scrie Agerpres.

Urmărește-ne și pe Google News
Producătorii EV din China înregistrează cele mai scăzute vânzări în Europa din ultimele 18 luni CITEȘTE ȘI Producătorii EV din China înregistrează cele mai scăzute vânzări în Europa din ultimele 18 luni

CGMB a aprobat, în unanimitate, indicatorii tehnico-economici ai investiției. Conform acestora, prețul estimativ al proiectelor variază între 118.000 lei și 317.000 lei, în funcție de numărul benzilor de circulație și viteza legală permisă pe strada respectivă. Durata de realizare este estimată la o lună.

Directorul general al Administrației Străzilor, Marian Bârgău, a declarat vineri, în ședința Comisiei Transporturi a CGMB, că proiectele vizează două tipuri de străzi: cu limita de viteză de până la 50 de km/h și străzi cu limita de 60 km/h. El menționa că deocamdată nu se cunoaște cu exactitate numărul arterelor unde se vor realiza astfel de lucrări. O parte dintre sectoare au amenajat deja pe unele străzi treceri supraînălțate, a mai precizat Bârgău.

"O evaluare exactă nu am făcut, pentru că unele străzi se află în administrarea sectoarelor și, atunci, acest proiect va trebui să fie implementat de sectoare. Noi am avut niște întâlniri și cu sectoarele, și cu Brigada Rutieră, și chiar cu Poliția Locală de la fiecare sector și a rămas ca fiecare să își inventarieze partea dumnealor", a explicat el.

Investițiile străine directe s-au redus CITEȘTE ȘI Investițiile străine directe s-au redus

Contractul va fi scos la licitație pe SEAP, iar prețul este posibil să scadă în urma ofertelor depuse, a precizat Bârgău.

Lățimea minimă a zonei supraînălțate va fi de 6 metri pentru străzile cu limitare de viteză la 50 km/h și de 8 metri, pentru străzile cu limitare de viteză de 60 de km/h. Pe aceste zone se va realiza un marcaj rutier preformat de culoare albă. Înălțimea față de nivelul străzii va fi înălțimea trotuarului. Materialul folosit pentru supraînălțare va fi mixtură asfaltică.

viewscnt
Afla mai multe despre
trecere de pietoni
scoala