Toyota ar putea vinde un pachet de acțiuni Denso, în valoare de 4 miliarde de euro

Toyota ar putea vinde un pachet de acțiuni Denso, în valoare de 4 miliarde de euro
scris 28 nov 2023

Cel mai mare acționar al producătorului de componente Denso, Toyota Motor, ar putea să-și vândă un pachet consistent de acțiuni, potrivit unor informații neoficiale. Valoarea pachetului ar putea depăși 4 miliarde de euro, potrivit evaluărilor bazate pe prețul acțiunilor în acest moment.

Constructorul auto Toyota, care deține un pachet de aproximativ 24% din Denso, una dintre companiile de top ale industriei auto, are în plan vânzarea unei părți consistente a acestor acțiuni, potrivit unor informații publicate de Automotive News, bazate pe surse apropiate de cele două companii. Datele arată că este analizată o vânzare până la finalul acestui an, pentru un pachet de circa 10% din companie, valoarea de piață a acestor acțiuni depășind 4 miliarde de euro.

Urmărește-ne și pe Google News
Investiție de aproape 2 milioane de euro într-un centru Dacia – Renault – Nissan, a omului de afaceri Bogdan Pițigoi, din Iași CITEȘTE ȘI Investiție de aproape 2 milioane de euro într-un centru Dacia – Renault – Nissan, a omului de afaceri Bogdan Pițigoi, din Iași
Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.forum

În acest moment, Denso are o valoare de piață de 7.180 miliarde yeni, chiar și după o scădere ușoară a valorii acțiunilor, în ultimele 24 de ore. Conform acelorași surse, Denso intenționează să-și răscumpere o parte din acțiunile vândute de Toyota, pentru a echilibra efectul vânzării asupra prețului.

Reprezentanții celor două companii nu au făcut comentarii pe marginea acestor informații.

ANUNȚ Unde pot fi construite Renault Twingo electric și Dacia Spring 2 CITEȘTE ȘI ANUNȚ Unde pot fi construite Renault Twingo electric și Dacia Spring 2

Producătorul de componente Denso a fost creat ca divizie a Toyota, fiind separat ca o companie independentă încă din 1949. Cu tot cu subsidiarele Toyota Industries și Toyota Fudosan, grupul Toyota controlează aproape 40% din Denso. Anul trecut, Denso a avut venituri de circa 40 de miliarde de euro din vânzarea de componente auto.

Motivul vânzării ar putea fi determinat de nevoia de fonduri pentru finanțarea trecerii la propulsia electrică, pe care Toyota a amânat-o în ultimul deceniu. Primul automobil complet electric al mărcii Toyota, bZ4X, a fost lansat la nivel global în 2022, într-un moment în care concurenții europeni, chinezi și americani au deja un număr foarte mare de modele cu baterii.

viewscnt
Afla mai multe despre
toyota
denso
vanzare actiuni denso