Fabrica Grunheide, ridicată de Tesla în Germania, în apropiere de Berlin, în care a început producția Model Y, a reușit să traverseze problemele de capacitate apărute în ultimele luni și a mărit ritmul.
A treia uzină a Tesla, prima din Europa, care a preluat parțial producția celui mai cumpărat automobil al mărcii, Model Y, a început să asambleze tot mai multe automobile, după cum susțin reprezentanții uzinei, care au informat angajații și publicul interesat de evoluția activității, în cadrul unei întâlniri organizate la uzină. Compania a ținut să anunțe că eforturile de reducere a consumului de apă dau rezultate, liniștind astfel comunitatea, care a depus mai multe plângeri legate de impactul asupra mediului al acestei uzine. Întâlnirea de tip „porți deschise” a oferit ocazia berlinezilor să vadă fabrica, să testeze mașinile produse în uzină și să afle informații noi referitoare la această investiție.
Referitor la volumul de producție, Tesla a spus că accelerarea producției decurge conform planului, însă nu a transmis cifre exacte. Anterior, compania declarase că vrea să ajungă la 5000 de unități pe săptămână, în primele luni ale lui 2023.
Tesla urmează să construiască și o unitate de producție a bateriilor, lângă cea de automobile, iar acum a anunțat o nouă investiție, o linie de tren care să facă legătura cu orașul.
Spre deosebire de ultima întâlnire de acest gen, din 2021, desfășurată chiar înainte de startul producției, de acestă dată Elon Musk n-a mai fost prezent.
Tesla a pornit oficial producția în uzina Grunheide în luna martie însă ritmul de asamblare a fost foarte redus la început și a întârziat mai mult decât era prevăzut. În iulie, fabrica a fost oprită pentru o săptămână, pentru a se implementa unele îmbunătățiri ale procesului de producție, iar de la 300 de mașini pe săptămână se pare că a crescut la circa 1000, în august. Fabrica ar trebui să ajungă, în momentul în care va funcționa la capacitate maximă, la aproximativ 10.000 de autoturisme pe săptămână, respectiv, 500.000 de autoturisme pe an.
Șeful Tesla, Elon Musk, declarase la momentul opririi uzinei că atât unitatea din Berlin, cât și cea din China, „ard bani” deoarece nu sunt eficiente din punct de vedere al ritmului producției.
Automobilul produs la Berlin, Model Y, este în acest moment un succes comercial, devenind cel mai vândut automobil premium din Europa, depășind astfel modele celebre ale mărcilor germane, cu sau fără combustie. Din păcate, Tesla nu poate livra mașina doar din producția europeană, astfel că este nevoit să importe mașinile și din China, cu costuri mari de transport.