SF-ul devine realitate: Ford vrea să producă mașini care încuie în afara lor clienții rău-platnici

SF-ul devine realitate: Ford vrea să producă mașini care încuie în afara lor clienții rău-platnici
scris 3 mar 2023

Ford, unul dintre cei mai mari producători auto din lume, a depus o cerere de brevet pentru un sistem care să permită mașinilor autonome să își încuie afară șoferii dacă aceștia nu își plătesc ratele la timp, relatează Business Insider.

Cererea a fost depusă la Biroul pentru Brevete al Statelor Unite încă din august 2021, însă a fost publicat de agenția americană abia săptămâna trecută, scrie Hotnews.ro.

Urmărește-ne și pe Google News
FOTO Twitter Blue, disponibil în România. La ce preț CITEȘTE ȘI FOTO Twitter Blue, disponibil în România. La ce preț

Site-ul de specialitate The Drive notează că Ford a gândit sistemul ca o soluție pentru problema șoferilor care rămân în urmă cu ratele și sunt „necooperanți” sau care încearcă să „obstrucționeze” reprezentanții care încearcă să le ia autoturismele înapoi din cauza ratării plăților.

Producătorul auto american îl descrie de fapt ca un „sistem de reintrare în posesie” a autovehiculelor pentru cumpărătorii în leasing.

Cum vrea Ford să ia înapoi mașinile clienților rău-platnici

Potrivit cererii depuse de producătorul auto american, sistemul va începe inițial cu măsuri care să provoace disconfort clienților care nu plătesc la timp, oprind unele funcționalități precum aerul condiționat, sistemul de navigație prin GPS și radioul.

Noi taxe pentru șoferi. Rovinieta ar urma să se scumpească cu aproape 40% CITEȘTE ȘI Noi taxe pentru șoferi. Rovinieta ar urma să se scumpească cu aproape 40%

De asemenea, sistemul ar putea folosi boxele mașinii pentru a difuza „un sunet neplăcut insistent” în timp ce șoferul se află înăuntru.

Dacă acesta tot nu își plătește ratele, atunci computerul de la bord ar putea chiar încuia șoferul în afara autoturismului său.

Ar putea suna ca un lucru de domeniul SF, însă Ford chiar enumeră câteva scenarii posibile în cererea depusă.

De exemplu, sistemul ar putea bloca ușile mașinii doar în weekend-uri, pentru a nu afecta posibilitatea proprietarului să meargă la muncă și să câștige bani pentru a-și plăti ratele.

Într-un alt scenariu computerul mașinii ar putea stabili un perimetru de „geoapărare” în jurul locuinței proprietarului, care să includă probabil și traseul până la locul de muncă, și să îi permită să folosească autoturismul doar în zona respectivă.

Cererea de brevet notează de asemenea că, în cazul în care niciuna dintre aceste măsuri nu are efectul scontat, mașina s-ar putea conduce autonom „până la un loc convenabil” de unde să fie tractată de un reprezentant al dealer-ului, sau chiar direct în parcarea instituției de creditare.

viewscnt
Afla mai multe despre
ford
masini