Premierul Nicolae Ciucă a declarat, referitor la faptul că Wizz Air a decis să suspende toate zborurile către Chișinău începând cu data de 14 martie, din cauza „evoluțiilor recente din Moldova și a riscului ridicat, dar nu iminent, din spațiul aerian al țării”, că din discuțiile pe care le-a avut cu premierul Republicii Moldova, Dorin Recean, nu exista niciun motiv pentru companie să suspende cursele. Șeful Executivului a adăugat că România este țară membră a NATO și astfel „iminența unui atac este puțin probabilă”.
„Suspendarea zborurilor? Din discuțiile pe care le-am avut cu premierul Republicii Moldova, Dorin Recean, a rezultat foarte clar că nu existau motive ca Wizz Air să își suspende zborurile. Ca atare, nu există acest pericol în momentul de față. România este o țară membru a NATO, iar iminența unui atac este puțin probabilă în acest moment”, a afirmat Ciucă, scrie News.ro.
„Wizz Air a monitorizat îndeaproape situația securității din Moldova și a fost în permanență în contact cu diverse autorități și agenții locale și internaționale, pentru a asigura cel mai înalt nivel de siguranță și securitate ale operațiunilor. Siguranța pasagerilor și a echipajului rămâne prioritatea numărul unu a Wizz Air, iar ca urmare a evoluțiilor recente din Moldova și a riscului ridicat, dar nu iminent, din spațiul aerian al țării, Wizz Air a luat decizia dificilă, dar responsabilă, de a suspenda toate zborurile către Chișinău începând cu data de 14 martie”, anunță compania.
După data de 14 martie, Wizz Air va oferi zboruri suplimentare din Iași, pentru a sprijini pasagerii din Chișinău. Acest lucru presupune o nouă rută de la Iași către Berlin, precum și creșterea frecvenței zborurilor către Barcelona, Milano Bergamo, Bologna, Roma Ciampino, Roma Fiumicino, Dortmund, Larnaca, Londra Luton și Treviso din Iași, care este cea mai apropiată destinație din rețeaua Wizz Air.