Șeful Volkswagen AG, Matthias Mueller, a respins solicitările ca producătorul auto să compenseze clienții europeni din cauza scandalului emisiilor (Dieselgate), așa cum s-a întâmplat în SUA, declarând pentru un ziar german că un acord similar ar fi neadecvat și imposibil din punct de vedere financiar, transmite Reuters.
Săptămâna aceasta, VW a anunțat că va plăti 15,3 miliarde de dolari după ce a recunoscut că ani de zile a folosit un soft care falsifică rezultatele testelor antipoluare ale motoarelor diesel în SUA, acceptând să răscumpere vehiculele de la consumatori și să furnizeze fonduri pentru a stimula producerea autoturismelor ecologice.
Volkswagen va trebui să ofere consumatorilor europeni compensații similare cu cele acordate americanilor, a declarat duminica trecută comisarul european pentru piață internă, industrie, antreprenoriat și IMM, Elzbieta Bienkowska. Potrivit oficialului european, ar fi incorect ca VW să îi trateze diferit pe consumatorii europeni din cauza unui sistem juridic diferit. "Tratarea în mod diferit a consumatorilor europeni față de cei americani nu este o modalitate de a recâștiga încrederea", a spus Bienkowska.
"Avem o situație diferită aici (în Europa)", a declarat Matthias Mueller pentru publicația germană Welt am Sonntag. Acesta a adăugat că deși situația financiară a VW este solidă, grupul german ar face față cu dificultate la o repetare a acordului din SUA în Europa.
CITEȘTE ȘI Daimler cumpără compania olandeză de leasing auto Athlon Car Lease pentru 1,1 miliarde euro"Nu trebuie să fii matematician pentru a realiza că o compensație la un nivel ridicat arbitrar ar distruge Volkswagen", a avertizat Matthias Mueller.
Acesta a explicat că a discutat săptămâna acesta cu Bienkowska la Bruxelles în legătură cu compensațiile.
"În SUA, limitele privind emisiile poluante sunt ai stricte, ceea ce face mai complicată repararea autovehiculelor. Iar participarea la programul de răscumpărare este voluntară (pentru clienți), ceea ce nu este cazul în Germania, de exemplu", a afirmat directorul general al VW.
Deoarece autoritățile americane vor ca un număr cât mai mare de vehicule să fie răscumpărate, VW oferă clienților și subvenții, ceea ce înseamnă că situația din Statele Unite nu este comparabilă cu cea din Europa, a precizat Matthias Mueller.
VW, al doilea mare producător auto din lume, s-a confruntat anul trecut cu un declin al vânzărilor în SUA, în urma scandalului falsificării emisiilor poluante. În 2016, livrările brandului Volkswagen au scăzut cu 13% pe piața din SUA, în timp ce diviziile de lux Audi și Porsche au raportat creșteri.
CITEȘTE ȘI Prima arestare în scandalul emisiilor: director VW din Coreea de Sud, reținutConform acordului din SUA, VW va pune deoparte 10,033 miliarde de dolari pentru a acoperi costurile răscumpărării sau reparării motoarelor diesel la autoturismele și SUV-urile care aveau instalat softul ce permitea îndeplinirea standardele referitoare la poluare în timpul testelor, dar nu și în timpul operațiunilor normale.
Până la zece miliarde de dolari vor merge la cei 475.000 de proprietari ai vehiculelor VW sau Audi echipate cu motoare diesel, care vor primi compensații între 5.100 și 10.000 de dolari, arată documentele publicate marți.
De asemenea, Volkswagen va plăti o taxă de 2,7 miliarde de dolari pentru atenuarea impactului asupra mediului al emisiilor poluante și încă două miliarde de dolari pentru a promova vehiculele cu 'zero emisii'.
Potrivit acordului, pot fi răscumpărare modelele Jetta produse în perioada 2009 - 2015, Audi A3 Golf produs în perioada 2010 - 2015, modelele Beetle și Passat produse în perioada 2012 - 2015, toate cu motoare de doi litri. Avocații încă lucrează la un acord pentru cele 80.000 de vehicule cu motoare de trei litri.
Volkswagen face obiectul unor investigații în mai multe țări, după ce a recunoscut că, în perioada 2005 - 2015, a echipat 11 milioane de vehicule vândute la nivel mondial cu un soft care falsifică rezultatele testelor antipoluare ale motoarelor diesel.
Sursa: Agerpres