Reașezarea activităților grupul Renault, inclusiv în România, aduce schimbări și în zona de afaceri publice și de comunicare. Acestea au fost unificate, în timp ce la Automobile Dacia a fost numit un nou secretar general.
Noul director executiv pentru Afaceri Publice și Comunicare al Renault Group România este Cristian Nevzoreanu, care de aproape doi ani conducea doar activitățile de Comunicare și Responsabilitate Socială.
El a preluat astfel și atribuțiile lui Gabriel Sicoe, care primește o nouă funcție, cea de Secretar General al Automobile Dacia. În această nouă poziție, Sicoe va raporta direct lui Mihai Bordeanu, director general al Automobile Dacia SA și șeful Renault Group România. Schimbările intră în vigoare la 1 decembrie. Noua funcție pe care o va ocupa Cristian Nevzoreanu a fost creată prin comasarea celor două direcții, de Comunicare și cea ce Afaceri Publice.
CITEȘTE ȘI După gaz, ar putea Vladimir Putin să taie accesul la GPS?Activitățile de Afaceri Publice în companiile private sunt mai puțin cunoscuteă publicului și au ca scop menținerea relațiilor cu autoritățile, cu instituțiile publice, atât în perspectiva unor achiziții, cât și în zona de lobby legislativ sau de suport financiar sub diferite forme.
Cristian Nevzoreanu este absolvent al Universității Politehnice din București, Facultatea de Inginerie Aerospațială și deținătorul unei diplome de Master în Tehnici Aeronautice și Spațiale obținut la Ecole Nationale Supérieure de l’Aéronautique et de l’Espace „Sup’Aéro” din Toulouse, Franța.
De asemenea, a urmat specializări post universitare în Management și Gestiunea Afacerilor (Institut d'Etudes Politiques, l'Ecole Nationale des Ponts et Chaussées, l'Ecole Nationale Supérieure des Mines, le Collège des Ingénieurs, Paris, Franța) și Competitivitate și Inovație (Harvard Business School prin Universitatea Tehnică din Cluj).
CITEȘTE ȘI Dacia Spring, primele scăderi ale vânzărilor, de la lansare. Dacia Sandero, a treia cea mai vândută mașină din Europa în octombrieCristian Nevzoreanu a început colaborarea cu Grupul Renault în anul 2000 în Franța, unde a fost manager de proiecte, în domeniile inginerie, marketing și comercial. În anul 2007 a preluat funcția de director Afaceri Publice al centrului de inginerie Renault Technologie Roumanie, ulterior devenind director adjunct Afaceri Publice pentru toate activitățile Grupului Renault în România.
În această perioadă, Renault România se restructurează, în vederea creării unei noi companii, care va prelua o parte din activitățile de la Mioveni, cele de producție a motoarelor și cutiilor de viteze, precum și o parte a Renault Technologie Roumanie, inclusiv o parte a activităților Centrului Tehnic Titu.