Volkswagen Group a fost dat în judecată de un client business, o companie de distribuție a produselor de pește, care deține o flotă de automobile ale companiei VW. Motivul este legat de scandalul emisiilor și este primul proces din Germania pe acest subiect.
Volkswagen a fost chemat în fața judecătorilor pentru despăgubiri, în ultimii doi ani, de o serie de clienți, comnpanii, persoane private, instituții ale statului, dar toate în SUA, acolo unde autoritățile au stabilit deja o vinovăție și au agreat măsuri de reparație cu VW. Este însă pentru prima dată când un client din Germania consideră că a fost lezat de trucarea testelor privind poluarea și cere despăgubiri în instanță.
Deutsche See, o companie din Bremerhaven, are o flotă de 500 de automobile Volkswagen și a anunțat că nu a reușit să obțină o mediere în afara tribunalului. Discuțiile au fost întrerupte definitiv, după ce VW a înlocuit din funcție personalul care se ocupa cu rezolvarea acestor dispute.
CITEȘTE ȘI EXCLUSIV Record absolut de înmatriculări mașini second-hand în prima zi în care românii au scăpat de taxePresa germană relatează că suma cerută de Deutsche See se ridică la 12 milioane de euro, însă compania nu a confirmat această valoare.
„Deutsche See a intrat într-un parteneriat cu VW, deoarece VW a promis conceptul cel mai prietenos cu mediul, cu o moibilitate sustenabilă”, a afirmat compania germană într-o declarație publică.
Deutsche See a câștigat în 2010 un premiu exact pe această temă, a mobilității sustenabile și ecologice.
Reprezentanții VW au declarat că nu știu de solicitările financiare ale companiei Deutsche See și nu au făcut comentarii legate de subiect.
În Germania există deja mai multe dosare penale pe numele unor foști sau actuali șefi ai VW, inclusiv pe numele fostului CEO, Martin Winterkorn, toate având ca obiect scandalul trucării testelor de emisii.