Compania aeriană irlandeză Ryanair a prognozat că va deveni singurul mare transportator low-cost din Europa iar directorul său general Michael O'Leary a susținut că extinderea decalajului în materie de costuri va face din rivalii easyJet și Wizz ținte pentru o eventuală preluare, transmite Reuters.
"În mod inevitabil, Europa se îndreaptă spre un rezultat similar cu cel din America de Nord, unde sunt trei transportatori foarte mari, cu costuri ridicate, și un transportator low-cost important", a declarat Michael O'Leary.
Directorul general de la Wizz, Jozsef Varadi, care a declarat în repetate rânduri că baza sa de costuri este comparabilă cu cea a rivalilor de la Ryanair, iar săptămâna trecută a spus că nu crede că Wizz este o țintă pentru o preluare, scrie Agerpres
EasyJet, un jucător hibrid care se concentrează pe depășirea companiilor aeriene tradiționale pe principalele aeroporturi europene și care nu se consideră un competitor direct al Ryanair, nu a dorit să comenteze aceste declarații.
Michael O'Leary a apreciat că atât easyJet cât și Wizz "vor fi candidați pentru fuziuni&achiziții peste câțiva ani pentru că sunt blocați într-o zonă în care au tarife medii, costuri medii și nu pot să concureze cu noi la capitolul costuri sau prețuri".
Cu prilejul unei întâlniri cu analiștii, după ce Ryanair a publicat rezultatele pentru primul semestru al anului financiar în curs, O'Leary i-a lăudat pe rivalii de la easyJet pentru că au reușit să își construiască o poziție "comparabilă cu o fortăreață" pe o serie de aeroporturi scumpe precum Gatwick din Londra, Charles de Gaulle din Paris, Geneva și Zurich. Cu toate acestea, Michael O'Leary a subliniat că easyJet a fost forțată de Ryanair să se retragă de pe piețe precum Italia și Portugalia.
În ceea ce privește Wizz, Michael O'Leary a spus că această companie a făcut progrese cu extinderea sa în Orientul Mijlociu dar cu toate acestea se retrage în fața expansiunii Ryanair în unele regiuni din Europa Centrală și de Est, principala regiune de operațiuni a Wizz.
Michael O'Leary a mai spus că se așteaptă ca operatori aerieni precum TAP din Portugalia sau ITA din Italia să fie preluați în cele din urmă de rivali mai mari.
Ryanair Holdings plc este cel mai mare grup de companii aeriene din Europa și compania-mamă a Ryanair, Ryanair UK, Buzz, Lauda și Malta Air. Companiile din portofoliul Ryanair Holdings conectează peste 40 de țări și oferă cele mai mici tarife din Europa pentru transportul aerian de pasageri. Ryanair operează mai mult de 2.500 de zboruri zilnice de pe 230 de aeroporturi.