UPDATE: Renault a anunțat că “a luat la cunoștință” informațiile privind lansarea anchetei penale de către procurori. Compania a reiterat că nu folosește dispozitive ilegale care ar putea afecta rezultatele testelor antipoluare, precizând că mașinile sale respectă normele franceze și europene.
Procuratura din Paris a inițiat o anchetă judiciară împotriva Renault, proprietarul Dacia fiind suspectat că ar fi înșelat testele antipoluare în cazul unor modele diesel, scrie Reuters, care citează o sursă din cadrul instituției pariziene. Acțiunile companiei au scăzut cu până la 4% în urma informațiilor.
Ancheta a fost lansată la circa două luni după ce Direcția Generală pentru Concurență, Consum și Combaterea Fraudelor (DGCCRF) din Franța a înaintat procurorilor rezultatele unei investigații proprii cu privire la emisiile de noxe emise de mașinile Renault, în contextul scandalului Volkswagen.
28 noiembrie - Profit Financial.forum
Noile demersuri “sugerează că Procuratura dorește să continue investigațiile”, se arată într-un comunicat al grupului francez remis vineri.
Potrivit sursei citate de Reuters, dosarul este analizat de trei judecători, care vor decide dacă investigația procurorilor va fi urmată de un proces.
La începutul anului trecut, guvernul francez a dispus declanșarea unei anchete oficiale pentru a stabili dacă vehiculele aflate în circulație pe străzile din Franța respectă standardele legale privind emisiile de gaze, după ce grupul german Volkswagen a recunoscut că a instalat un soft care permite manipularea testelor antipoluare pe mai mult de 11 milioane de mașini.
Testele efectuate de autoritățile franceze au relevat că unele modele diesel produse de Renault depășesc nivelul de noxe maxim admis.
Acțiunile Renault s-au depreciat cu până la 4% vineri dimineață, la cel mai mic preț din ultima lună, recuperând ulterior o parte din pierderi. În jurul orei 15:00, acțiunile companiei erau în scădere cu 1,5%.