Registrul Auto Român (RAR) va construi două noi sedii centrale, la Târgoviște și Satu Mare, pentru a face față solicitărilor și a reduce timpul de așteptare al conducătorilor auto, reiese dintr-o informare oficială a Ministerului Transporturilor.
”Conform planului de investiții din perioada următoare, vor fi construite sedii noi pentru reprezentanțele RAR din județele Satu Mare și Dâmbovița, în localitățile reședință de județ”, arată sursa citată.
Criteriul principal avut în vedere în alegerea celor două județe, precizează ministerul, este cel al necesității, sediile actuale fiind improprii pentru desfășurarea unei activități la standardele RAR. Astfel, clădirile sunt vechi și insuficient dimensionate, nu există spațiul necesar pentru parcarea vehiculelor clienților, birourile personalului nu sunt suficiente, iar clienții nu beneficiază de săli de așteptare corespunzătoare.
Potrivit autorităților, cel mai bun exemplu referitor la impactul pe care îl are un sediu nou este reprezentat de RAR Gorj, unde, în numai câteva luni de la darea în folosință, activitățile solicitate de clienți sunt efectuate fără întârziere la programare.