Recorduri pe piața auto: Cel mai bun an pentru tranzacții din ultimii 11. Creștere de 20% la cumpărări de mașini noi, record istoric la cele second-hand

Recorduri pe piața auto: Cel mai bun an pentru tranzacții din ultimii 11. Creștere de 20% la cumpărări de mașini noi, record istoric la cele second-hand
scris 9 ian 2020

Piața mașinilor noi a înregistrat, anul trecut, o creștere de cel puțin 20% față de 2018, iar tranzacțiile cu mașini second-hand pe plan intern au avut cel mai bun an de când există statistici, cu peste 600 mii de tranzacții, potrivit unui raport transmis, joi, de platforma Autovit.ro.

Piața auto din România a înregistrat noi recorduri în 2019: tranzacțiile cu autoturisme noi au avut cel mai bun an din ultimii 11, reînmatriculările au avut cel mai bun an din istoria lor, iar importurile de mașini second-hand s-au păstrat constante, scrie News.ro.

Urmărește-ne și pe Google News

Piața mașinilor noi a avut cel mai bun an din 2008 și până acum și, chiar dacă datele nu sunt definitive, poate fi estimată la aproximativ 160.000 de unități, cu 20% mai mult decât în 2018.

VIDEO Ghosn, la prima apariție publică după fuga spectaculoasă din Japonia: Calvarul meu - de neimaginat. Am fost victima unui complot la vârful Nissan, cu sprijinul procurorilor japonezi CITEȘTE ȘI VIDEO Ghosn, la prima apariție publică după fuga spectaculoasă din Japonia: Calvarul meu - de neimaginat. Am fost victima unui complot la vârful Nissan, cu sprijinul procurorilor japonezi

”Iulie și august au fost luni cu peste 23.000 de mașini înmatriculate, dar în septembrie abia s-a depășit valoarea de 6.000 de unități. Dacia a înregistrat peste 30% cotă de piață. Cel mai bun an din istoria pieței mașinilor noi a fost 2007, cu 312.000 de mașini înscrise în circulație”, se arată în comunicat.

Piața mașinilor second-hand din import a depășit anul trecut 440.000 de unități, dar a fost o scădere de peste 5% față de 2018.

”Totuși, ultimii trei ani au adus cele mai mari valori ale importurilor - peste 1,4 milioane de mașini de la scoaterea timbrului de mediu, la începutul lui 2017. Cea mai bună lună a tranzacțiilor a fost octombrie, cu peste 41.000 de mașini. Volkswagen rămâne marca preferată, cu o cotă de peste 20% din tranzacțiile cu mașini second-hand din import”, se arată în comunicat.

Reînmatriculările (tranzacțiile cu mașini second-hand pe plan intern) au avut cel mai bun an din istoria lor, totalul depășind 600.000 de unități.

“Unul dintre cele mai importante trend-uri din 2019 a fost scăderea interesului pentru diesel în raport cu mașinile pe benzină. Dacă în anii trecuți 2 din 3 mașini căutate erau pe motorină, în 2019 căutările în platforma Autovit.ro au fost la egalitate între cele două tipuri de combustibil”, a spu Andrei Dumuța, Business Manager Autovit.ro

În octombrie s-au tranzacționat aproape 60.000 de mașini, fiind cea mai bună lună de când există statistici.

”Reînmatriculările au totalizat aproape 1,7 milioane unități de când a fost eliminat timbrul de mediu. În 2007 s-au tranzacționat 400.000 de mașini, în 2013 doar 205.000, iar anul trecut a adus o triplare față de 2013”, se arată în comunicat.

Mașinile electrice au avut cel mai bun an de până acum, cu peste 1.000 de unități full-electric înmatriculate, la acest lucru contribuind și subvenția de la stat de până la 10.000 euro, dar și creșterea numărului de stații de încărcare.

”În 2018 s-au cumpărat în România 682 de mașini electrice, numărul acestora crescând cu aproape 50% în 2019. Dacă subvențiile se vor menține, creșterile ar putea fi de câteva zeci de procente.  La nivel general, ponderea tuturor mașinilor ecologice în totalul pieței autohtone se situează la 3,8%, comparativ cu 2,8%, raportat în primele 11 luni din anul anterior, conform Asociației Producătorilor și Importatorilor de Autoturisme (APIA)”, se arată în comunicat.

Conform platformei Autovit.ro, după tipul de combustibil al mașinilor puse la vânzare, se observă o creștere de 30% în rândul mașinilor hibrid și electrice, comparativ cu anul 2018.

viewscnt
Afla mai multe despre
masini
autovit