Britanicii dovedesc încă o dată că sunt unici în preferințele lor pentru automobile. În luna martie, modelul Jaecoo 7 a fost în premieră cel mai vândut, având peste 10.000 de unități înmatriculate.
Cu aceste cifre, Jaecoo depășește Ford Puma în vânzări, care trece astfel pe locul al doilea. Locul al treilea, un veteran al pieței auto europene, Nissan Qashqai își păstrează o poziție bună, mai ales că a depășit celălalt pretendent la titlul de cel mai vândut automobil, Kia Sportage.
Ford Puma reușește deocamdată să rămână numărul 1 pe întreg trimestrul I, cu 16.128 de vehicule vândute, dar se află la o distanță foarte mică de Jaecoo 7, care a urcat pe locul al doilea cu 15.569 vehicule înmatriculate. Kia Sportage, Nissan Qashqai și Vauxhall Corsa sunt următoarele autoturisme din clasamentul vânzărilor.
În clasamentul mărcilor, Volkswagen are cele mai multe vehicule vândute, 27.351, fiind urmată de Kia, cu 20.136 vehicule, și de BMW, cu 21.185 de vehicule vândute, însă mărcile din China urcă încet în popularitate și acest lucru se vede în ierarhia vânzărilor: BYD are deja 15.162 mașini vândute în primul trimestru, în creștere cu peste 100%, MG are 15.720 de mașini, în stagnare față de anul trecut, iar Jaecoo și Omoda însumează peste 18.000 de mașini înmatriculate pe piața britanică.
Din punct de vedere al tipului de propulsie, UK își menține creșterea pe electrice, cu +24,2% față de anul trecut, având un volum uriaș, 86.120 de BEV, cu care segmentul depășește vânzările de hibride (60.268 unități, creștere de 7,3%). În același timp, segmentul de PHEV, susținut în special de chinezi, are cel mai mare avans, +46,9%, la un volum de aproape 50.000 de vehicule.
Cota de piață a vehiculelor electrice a crescut substanțial în martie la 22,6%, vehiculele electrificate depășind acum jumătate din piața de autoturisme noi.
Mașinile pe benzină rămân cel mai cumpărat tip de propulsie, dar cota lor de piață s-a redus și mai tare, la 43,6%, cu un volum de 165.997 vehicule (-6,1%). De cealaltă parte, dieselul devine aproape nesemnificativ, cu doar 18.571 vehicule, o scădere de -11,4% și o cotă care s-a redus la sub 5 procente din piață.
În total, piața de autoturisme s-a majorat în martie cu 6,6%, la 380.627 vehicule, iar la final de trimestru a ajuns la 614.854 de vehicule, ceea ce înseamnă un avans de 5,9% față de anul trecut.
















