Volkswagen ID.3 Neo, așa cum se va numi noua generație a modelului electric compact al germanilor, va fi o evoluție consistentă a actulului model, chiar dacă multe dintre reperele sale vor fi regăsite în continuare.
Producătorul german vorbește despre „actualizări extinse” ale mașinii, care includ funcții noi, software îmbunătățit, propulsie mai eficientă, de exemplu Travel Assist îmbunătățit, cu detectarea semafoarelor, sau funcția One Pedal Driving.
Modelul VW ID.3 a fost livrat până acum, în România, în peste 1.800 de unități, iar reprezentanții VW România speră ca noul ID.3 Neo să fie și mai atractiv pentru clienții români.
Deși nu au fost anunțate date complete oficiale, autonomia anunțată pentru versiunea ID.3 Neo cu bateria cea mai mare va depăși 600 km, după cum precizează compania, fiind așteptată pentru versiunea entry o baterie LFP de 58 kWh, similară cu cea introdusă pe ID.4
Potrivit VW România, noul model va debuta la nivel global luna aceasta, dar comenzile vor fi deschise pe piața din România doar în luna septembrie.
VW a anunțat și prețul de pornire pentru noul model: 34.000 de de euro, un nivel mult mai mic decât cel de la lansarea de acum aproape șase ani, de 39.000 de euro, care ar trebui să aducă mai mulți clienți către modelul compact electric al VW.
Chiar și așa, distanța dintre acest model și segmentul inferior, unde va fi introdus noul ID.Polo, cunoscut și sub numele de proiect ID.2all, va fi una de aproximativ 14.000 de euro, destul de mare.
Aceasta va fi completată de un model suplimentar, ID.Cross, un SUV aflat la limita între clasa compactă și B-SUV, care ar urma să înceapă de la 25.000 de euro.
Odată cu noul ID.3, VW anunță actualizări pentru modelele ID.4, ID.5 și ID.7, care sunt deja disponibile pentru comandă cu noua generație de software, care introduce, printre altele, sistemul de infotainment Innovision.
Acesta integrează un nou In-Car Shop și un App Store dedicat, care permite activarea și extinderea funcțiilor digitale într-un mod flexibil, similar cu un smartphone, prin care utilizatorii pot descărca aplicații populare din domenii precum audio, video streaming, parcare, încărcare sau gaming.
O altă noutate este cheia digitală, care permite accesul prin intermediul unui smartphone sau smartwatch. Comunicarea are loc wireless, într-un mod similar proceselor de plată cu un smartphone, fără să fie necesară o aplicație specială.
La nivel de sistem de alimentare cu energie, VW a implementat funcția Vehicle-to-Load, care permite alimentarea dispozitivelor externe direct din bateria de înaltă tensiune a vehiculului, cu o putere de până la 3,6 kW. Priza de 230 volți va putea fi folosită pentru biciclete electrice, aparate de cafea, grătar electric sau alte aparate electrocasnice și dispozitive utile în activități zilnice sau de timp liber.
















