Premieră mondială la VW: un nou automobil electric, cu un preț foarte mic și un design complet nou

Premieră mondială la VW: un nou automobil electric, cu un preț foarte mic și un design complet nou
scris 14 mar 2023

Șeful Volkswagen, Thomas Schafer, a anunțat, surprinzător, un eveniment important, o premieră mondială a unui nou automobil electric. Deși acesta nu a fost numit, se așteaptă să fie lansat un automobil accesibil, de 25.000 de euro.

Volkswagen a anunțat oficial data de 15 martie ca dată a premierei unui „nou model electric”, care, chiar dacă nu va fi prezentat în versiune de serie, va fi „un preview specific” al unei astfel de versiuni.

Urmărește-ne și pe Google News
FOTO Investigații lansate pe teren la Autostrada Lugoj - Deva CITEȘTE ȘI FOTO Investigații lansate pe teren la Autostrada Lugoj - Deva

„De-a lungul ultimelor luni, am muncit neobosiți la marca noastră și la produsele noastre”, spune Thomas Schafer, care încearcă să sublinieze faptul că, după preluarea conducerii mărcii VW, a dat startul unor schimbări importante. „Vom prezenta o mașină care nu doar că oferă un preview specific pentru un nou model electric al mărcii Volkswagen, dar introduce de asemenea, noul limbaj de design pentru viitoarele noastre modele”, a mai spus Schafer. Asta înseamnă că toate automobilele VW se vor transforma în anii ce vin, din punct de vedere estetic, pentru a urma stilul noului model care urmează să fie prezentat.

„Împreună cu Imelda Labbe, membru al Board-ului pentru vânzări și marketing, Kai Grunitz, mebru al Board-ului pentru dezvoltare tehnică, și Andreas Mindt, șeful designului, vă vom arăta exact cum vom poziționa Volkswagen pentru anii ce urmează”.

Compania a publicat un schiță care cuprinde hashtagul #VWforthepeople, fără însă să detalieze natura modelului ce va fi prezentat. Postările companiei de pe Linkedin cuprind imagini din interiorul unui Beetle, cu celebra eprubetă cu o floare în ea, dar și cu ID.Buzz. „Something special is coming for ALL of you”, este mesajul unui scurt spot de promovare a evenimentului din 15 martie. Într-o postare pe Twitter, mesajul folosește imagini cu modelul ID.5, despre care se spune că „este o mașină cu cele mai noi inovații, dar încă nu este un VW”. Secvența 4 - 3 – 2 este urmată apoi de mesajul „More 2 come 4 you”.

Cod Roșu - Un tren de marfă, încărcat cu mașini Ford, implicat într-un incident feroviar în Teleorman CITEȘTE ȘI Cod Roșu - Un tren de marfă, încărcat cu mașini Ford, implicat într-un incident feroviar în Teleorman

Toate informațiile neoficiale care au survenit anunțului de lansare arată că sunt șanse foarte mari să vedem un prototip al viitorului model ID.2, posibil cu o denumire nouă, care se dorește a fi „mașina poporului”, revenirea la ideea care a lansat marca acum aproape 100 de ani.

După ce conceptul ID.Life, prezentat la Munchen acum doi ani, a fost refuzat și retrimis la planșetă de noua conducere, compania a pus tot mai mare accent pe un automobil electric care să coste 25.000 de euro și să permită accesul la vehiculele electrice pentru toată lumea.

Noii șefi au pus însă accent și pe un design complet nou, fiind schimbat între timp și designerul mărcii. 

viewscnt
Afla mai multe despre
vw premiera 15 martie
vw id.2
masini electrice vw