Planul Renaulution face un pas important. Renault Sport, divizia care a creat modele celebre, R5 Turbo sau RS Trophy, se transformă în Alpine Cars

Planul Renaulution face un pas important. Renault Sport, divizia care a creat modele celebre, R5 Turbo sau RS Trophy, se transformă în Alpine Cars
scris 11 mai 2021

Grupul Renault a anunțat că, de la 1 mai, divizia de automobile sport Renault Sport Cars, specializată în dezvoltarea de automobile sportive, se transformă în Alpine Cars.

Planul Renaulution al lui Luca de Meo, care vizează înființarea unității de business Alpine, face un pas important, prin preluarea diviziei de mașini sport, Renault Sport Cars, cu sediul în Les Ulis. Mutarea a fost oficializată la 1 mai și vine după ce echipa de Formula 1 a Renault s-a transformat în acest sezon în Alpine.

Urmărește-ne și pe Google News

 „Ca parte a reorganizării Renault Group pe mărci, este esențial ca diferitele entități care fac parte din unitatea de business să poarte numele Alpine și să încorporeze valorile și ambițiile  mărcii. Alpine țintește să fie un brand sport premium în avanpostul inovațiilor și tehnologiei. Alpine Cars, cu experitiza și experiența sa în vehicule sport, este un „master card” în atingerea țelurilor sale”, a declarat Laurent Rossi, noul CEO al Alpine.

Societatea și-ar dori o nouă abordare din partea autorităților în lupta împotriva fumatului CITEȘTE ȘI Societatea și-ar dori o nouă abordare din partea autorităților în lupta împotriva fumatului

Renault mai spune că noul jnume pe care îl primește divizia Renault Sport simbolizează impulsul pe care echipa îl are pentru dezvoltarea de noi modele electrice Alpine, dar și legăturile tehnice pe care le are cu cei de la Alpine Racing.

Renault Sport este divizia care s-a ocupat de-a lungul timpului de dezvoltarea versiunilor sport, care poartă logo-ul RS, vândute de marca Renault. Cele mai cunoscute dintre ele, R5 Turbo, Clio V6, RS Trophy, dar și noul model Alpine A110, îi reprezintă pe cei care lucrează în această divizie și care vor continua să ofere suport tehnic clienților RS.

Fulfilment by eMAG, instrumentul de un milion de euro care ajută antreprenorii să se concentreze pe creșterea afacerii CITEȘTE ȘI Fulfilment by eMAG, instrumentul de un milion de euro care ajută antreprenorii să se concentreze pe creșterea afacerii

„Acestea sunt vremuri extrem de excitante pentru inginerii noștri”, a declarat Roberto Bonetto, director de performanță produs și inginerie, în cadrul Alpine.

Renault a relansat marca Alpine, ca brand premium, dezvoltând modelul A 110, ca un prim concurent pentru modelele Porsche. Odată cu instalarea lui Luca de Meo la conducerea grupului Renault, Alpine a căpătat o nouă poziție de forță, fiind organizată ca o unitate de business separată, în cadrul grupului Renault.

viewscnt
Afla mai multe despre
renault sport
alpine cars
rs trophy
clio v6