Piața de vehicule comerciale din România - creștere pe linie, inclusiv cu ajutorul autobuzelor electrice din orașe

Piața de vehicule comerciale din România -  creștere pe linie, inclusiv cu ajutorul autobuzelor electrice din orașe
scris 2 mai 2023

Vânzările de vanuri, camioane și autobuze din România au crescut în primul trimestru al acestui an, potrivit cifrelor de înmatriculări, care arată că, pe fiecare dintre aceste segmente, avansul pieței a fost de aproape 30%.

Numărul de LCV-uri înmatriculate în primele trei luni ale acestui an în România s-a ridicat la 4.418, în creștere cu 29,4% față de nivelul din 2022, ceea ce reprezintă un plus de aproximativ 1000 de unități, acesta fiind un semnal puternic pentru economia românească.

Urmărește-ne și pe Google News
FOTO Gigantul Deutsche Bahn a început să folosească noile locomotive cumpărate în România, devenind cel mai important client al Softronic din țară CITEȘTE ȘI FOTO Gigantul Deutsche Bahn a început să folosească noile locomotive cumpărate în România, devenind cel mai important client al Softronic din țară

În plus, o veste bună este și cea legată de majorarea numărului de vanuri electrice cumpărate de companiile românești, cu 60% mai multe decât în urmă cu un an, respectiv 77 de unități. În plus, alte 38 de LCV-uri hibride au fost înmatriculate, aproape dublu față de trimestrul 1 din 2022.

Evoluția pe acest segment de vehicule vine pe fondul unei creșteri la nivelul UE, ce-i drept la un nivel mai redus decât cel din România. În intervalul ianuarie – martie, la nivelul Uniunii s-au înmatriculat 355.553 de vanuri, cu 7,7% mai multe, dintre acestea un număr de21.939 fiind 100% electrice, cu aproape 10.000 mai multe (+77%) decât în intervalul similar din 2022.

Pe segmentul de camioane grele (peste 16 tone), România înregistrează un avans de  23,3%, cu un volum de 2191 unități, cu peste 400 de camioane vândute în plus în acest an, din care putem sublinia și apariția primelor două camioane electrice. Pe acest segment, UE a înregistrat un volum de 72.252 camioane, un avans puternic, de aproape 20 de procente, care evidențiază deblocarea pieței de profil. De menționat, că datele pentru segmentul 3,5 tone – 16 tone nu sunt disponibile pentru piața din România, pe primul trimestru.

Toyota a atins un nou record de producție în anul în care toată industria auto a fost afectată de criză CITEȘTE ȘI Toyota a atins un nou record de producție în anul în care toată industria auto a fost afectată de criză

Și pe segmentul de autobuze, unul dominat de administrațiile orășenești, România a avut o creștere peste media europeană, susținută de livrările din orașele care și-au cumpărat autobuze electrice. Numărul acestora a fost impresionant, 48 de unități, comparativ cu doar 6 în urmă cu un an.

Volumul total de autobuze a fost de 122 de unități în ianuarie – martie, cu 84,8% mai multe decât în 2022. În UE, creșterea pe acest segment a fost de numai 5 procente, la 4.461 de vehicule, cu circa 200 mai multe decât anul trecut.

viewscnt
Afla mai multe despre
vehicule comerciale
lcv
vanzari camioane
vanzari vanuri