Oliver Zipse, șeful BMW: Tesla va avea probleme

Oliver Zipse, șeful BMW: Tesla va avea probleme
scris 25 feb 2021

CEO-ul BMW, Oliver Zipse, este de părere că succesul Tesla va încetini, iar vânzările sale vor fi afectate de ofensiva de modele pe care au declanșat-o producătorii auto consacrați.

BMW a lansat pe piață primul său SUV complet electric, iX, care concurează cu Tesla Model X, însă acesta nu este singurul automobil care atacă unul dau altul dintre modelele cu care Tesla și-a câștigat reputația de cel mai mare producător de autvehicule electrice din lume. Spre deosebire însă de Tesla, constructorii tradiționali și-au dezvoltat propriile modele încet, pe măsură ce tehnologia a fost accesibilă, iar vânzarea acestor automobile a fost rentabilă.

Urmărește-ne și pe Google News
Cum ajută un copil de 4 ani dezvoltarea unui business online CITEȘTE ȘI Cum ajută un copil de 4 ani dezvoltarea unui business online

În timp ce Tesla a înregistrat profit pentru prima dată în istoria sa, anul trecut, și asta din vânzarea creditelor de CO2, principalii competitori pe segmentul electric vând fiecare automobil propulsat pe baterii în profit. Iar lansările din ultimii 2 – 3 ani au invadat piața, în special cea europeană, acolo unde Tesla n-a apucat să facă prea mulți bani.

Ce faci atunci când fiecare client vrea altceva de la magazinul tău online? CITEȘTE ȘI Ce faci atunci când fiecare client vrea altceva de la magazinul tău online?

Oliver Zipse, șeful constructorului german BMW, unul dintre pionierii propulsiei electrice, este de părere acum că Tesla va avea probleme. „Nu va fi ușor pentru Tesla să țină ritmul pe care l-am văzut până acum, deoarece restul industriei avansează rapid”, a declarat Zipse în cadrul unei conferințe pe teme de inovație. Avantajul Tesla, care a intrat pe piața electricelor într-un stadiu incipient, a dispărut, în acest moment, prin trecerea întregii industrii la electromobilitate.

Dacia a lansat motorizarea cu autonomie de 1.300 de km. Compania a implementat deja noile tehnologii la Mioveni CITEȘTE ȘI Dacia a lansat motorizarea cu autonomie de 1.300 de km. Compania a implementat deja noile tehnologii la Mioveni

Șeful BMW spune că vrea să facă cele mai ecologice automobile din industrie, inclusiv la nivelul lanțului de producție. „Avem ambiția de a construi cele mai verzi vehicule din industria noastră, de la materii prime la lanțul de componente și de la producție, până la reciclare”, a mai spus Zipse. El a explicat că producția de baterii a BMW funcționează cu energie electrică regenerabilă, iar segmentul de producție intern este deja neutru în emisii de CO2.

BMW și-a propus ca fiecare model din gama sa să aibă și o versiune complet electrică, planurile companiei având o țintă de 4,6 milioane de automobile electrice în următorii 10 ani. Până în 2025, BMW va lansa nu mai puțin de nouă modele noi, complet electrice.

viewscnt
Afla mai multe despre
bmw
oliver zipse
masini electrice
bmw ix
tesla model x