Corpul de control al ministrului Transporturilor, Lucian Șova, a constatat, în urma unor verificări la Metrorex privind respectarea prevederilor legale și contractuale în derularea contractului de proiectare și execuție a Magistralei 5 de metrou Drumul Taberei - Pantelimon, deficiențe în implementarea proiectului care au dus la întârzieri și la suplimentarea costurilor pentru Metrorex. Raportul arată că valoarea contractului a fost subestimată la lansarea procedurii de achiziție, iar în derulare au intervenit majorări substanțiale ale valorii acestuia, informații ce reprezintă indicii de fraudă.
Lucrările la noua linie de metrou, care trebuie să lege cartierul Drumul Taberei, cu trafic extrem de aglomerat la ore de vârf, de centrul orașului au început în 2011 și ar fi trebuit încheiate în 3 ani, în 2014, nefiind însă finalizate nici astăzi și fără a avea un termen clar de încheiere.
Acum, Ministerul Transporturilor anunță că inspectorii Corpului de control al ministrului Lucian Șova au efectuat verificări la Metrorex privind respectarea prevederilor legale și contractuale în derularea contractului de proiectare și execuție a Magistralei 5 de metrou- Drumul Taberei - Pantelimon. Tronson 1. Drumul Taberei - Universitate. Secțiunea Râul Doamnei - Hașdeu (Opera) - Structura de rezistență (“Proiectul”), scrie News.ro.
CITEȘTE ȘI Primele decizii în cazul Ghosn: Șefii Renault îl numesc pe Thiery Bollore CEO interimar și cer celor de la Nissan datele investigațieiVerificările au fost în perioada 22-31 august 2018.
În urma controlului, au fost constatate deficiențe în implementarea proiectului care au condus la întârzieri în derularea contractului, dar și la suplimentarea costurilor pentru Metrorex.
"În urma controlului efectuat rezultă indicii cu privire la existența unor nereguli și/sau posibile fraude în implementarea Proiectului așa cum sunt ele definite în Ordonanța de urgență nr. 66/2011, privind prevenirea, constatarea și sancționarea neregulilor apărute în obținerea și utilizarea fondurilor europene și/sau a fondurilor publice naționale aferente acestora. Raportul arată că valoarea contractului a fost subestimată la lansarea procedurii de achiziție, iar în derulare au intervenit majorări substanțiale ale valorii acestuia, informații ce reprezintă indicii de fraudă", arată sursa citată.
În urma analizării modului în care a fost pregătită și derulată licitația publică și a modului de stabilire a termenilor contractuali și implementarea contractului, s-a constatat generarea de costuri suplimentare de către autoritatea contractantă în favoarea executantului în valoare de peste 188 de milioane de lei.
Având în vedere prevederile legale, precum și faptul că proiectul este finanțat din fonduri ale Uniunii Europene, organele de control consideră necesară sesizarea Departamentului pentru lupta Antifraudă-DLAF, pentru cercetarea și luarea măsurilor.
Totodată, membrii Consiliului de Administrație al Metrorex precum și conducerea societății vor analiza constatările și concluziile raportului Corpului de Control al ministrului Transporturilor, Lucian Șova, și vor dispune măsurile legale pentru stabilirea, cercetarea și sancționarea după caz a personalului responsabil pentru deficiențele constatate.