Nissan a reușit să-și îmbunătățească rezultatele financiare, în primele nouă luni ale anului fiscal

Nissan a reușit să-și îmbunătățească rezultatele financiare, în primele nouă luni ale anului fiscal

Foto dreamstime.com

scris 8 feb 2024

Nissan Motor a anunțat creșteri pe linie pentru veniturile, profiturile și marjele obținute în primele trei trimestre ale anului fiscal care a început la 1 aprilie 2023 și se va încheia la 31 martie, dar la finalul unui trimestru trei cu rezultate mai puțin performante.

Nissan a profitat de creșterea vânzărilor în 2023 și a reușit să obțină un venit net consolidat de 9.171 miliarde yeni (circa 57 miliarde euro), mai mare cu 1.671 miliarde yeni față de anul anterior, dar mai ales a obținut un profit operațional aproape dublu, de 478 miliarde yeni, marja operațională a companiei crescând cu 1,3 puncte procentuale față de perioada similară din 2022, la 5,2%. La finalul celor trei trimestre, profitul net a fost de 325 miliarde yeni, aproximativ 2 miliarde euro, de trei ori mai mare decât cel din anul fiscal anterior. Rezultatele includ și performanțele din China, unde Nissan are o participație într-un joint-venture cu Dongfeng.

Urmărește-ne și pe Google News
VIDEO&FOTO Ciolacu anunță, la uzina din Mioveni, că va folosi, ca prim-ministru, un model Duster și că Dacia va fi \ CITEȘTE ȘI VIDEO&FOTO Ciolacu anunță, la uzina din Mioveni, că va folosi, ca prim-ministru, un model Duster și că Dacia va fi "mașina oficială" a Guvernului. "E bestială!"

Rezultatele Nissan ar fi fost însă și mai bune dacă în trimestrul al treilea nu s-ar fi confruntat cu o frânare a activității, care a condus la final la o scădere a profitului net cu aproximativ 40%, la 29,1 miliarde yeni, la un profit operațional care a rămas aproximativ la același nivel cu cel din trimestrul similar al anului 2022 (141 miliarde yeni).

Pentru finalul anului fiscal, Nissan își menține previziunile anterioare, cu venituri de 13.000 de miliarde yeni, un profit operațional de 620 miliarde yeni și un profit net de 390 miliarde yeni.

Vânzările Nissan au scăzut în ultimul trimestru al anului 2023 (trimestrul al treilea al anului fiscal) la 819.029 vehicule, cu 2,7% mai puține decât în anul anterior, ceea ce diminuat creșterea pe primele trei trimestre ale anului fiscal la doar 1,2% (2,4 milioane de vehicule).

FOTO Renault a dezvăluit numele unui viitor SUV compact, posibil înlocuitor al lui Duster pe piețele internaționale CITEȘTE ȘI FOTO Renault a dezvăluit numele unui viitor SUV compact, posibil înlocuitor al lui Duster pe piețele internaționale

Anterior, Nissan raportase în anul calendaristic 2023 (ianuarie – decembrie) un total de 3,37 milioane vehicule, cu 4,6% mai multe decât în 2022. Cele mai mari probleme ale Nissan sunt în China, un volumul vândut a scăzut cu 16%, la mai puțin de un milion, pentru prima dată după foarte mulți ani.

Și producția de vehicule a scăzut la Nissan în ultimul trimestru, cu 7,2 procente, în special din cauza evoluției din China a activităților de producție, scăderea de aici fiind de 44,8%.

viewscnt
Afla mai multe despre
nissan vanzari
productie nissan
nissan rezultate