Condițiile acordului încă sunt discutate de cele două companii, iar Ford ar putea importa baterii de la BYD pentru fabricile sale din afara SUA, susțin sursele. Acestea avertizează că negocierile sunt încă în derulare și s-ar putea să nu se ajungă la un acord.
Un eventual parteneriat ar uni Ford cu cel mai mare producător auto din China, ceea ce ar provoca îngrijorări în industria auto americană, pe fondul capacității grupului chinez de a produce vehicule la prețuri accesibile cu tehnologie avansată, scrie Agerpres.
Pentru Ford, s-ar rezolva o problemă, deoarece firma are nevoie să se aprovizioneze cu baterii, după ce și-a redus investițiile în vehicule electrice și și-a extins gama de modele hibride, iar BYD poate produce baterii premium pentru automobile.
Înainte de a deveni unul dintre cei mai mari producători auto din lume, BYD a fost o companie importantă de baterii folosite la mașini hibride. Majoritatea bateriilor sunt acum produse în China, dar producția este în creștere în regiuni cum ar fi Asia de Sud-Est, Europa și Brazilia, iar compania extinde capacitatea fabricilor sale din străinătate.
Până în 2030, vehiculele complet electrice, hibride și hibride plug-in vor fi responsabile pentru aproximativ jumătate din volumele globale de vânzări ale Ford. Pentru îndeplinirea acestui obiectiv, compania va extinde gama de modele hibride și are nevoie de baterii.
La facilitatea sa din California unde produce autobuze, BYD fabrică unele baterii pentru vehicule comerciale, dar încă nu produce în SUA baterii pentru automobile.
Luna trecută, Ford a anunțat că va înregistra deprecieri de active în valoare de 19,5 miliarde de dolari și va reduce gama de vehicule electrice, cel mai dramatic exemplu de până acum al retragerii industriei de pe acest segment, ca răspuns la politicile administrației Trump și la cererea redusă de EV.
Compania cu sediul în Dearborn, Michigan, a informat că nu va mai produce camioneta electrică F-150 Lightning dar va fabrica o versiune a unui vehicul hibrid numit EREV, care folosește un generator alimentat cu gaz pentru reîncărcarea bateriei. De asemenea, Ford renunță la următoarea generație de camioane electrice T3 și la planificatele vehicule comerciale ușoare electrice.
În schimb, producătorul auto american se va concentra pe modele pe benzină și pe cele hibride, urmând să facă mii de angajări, chiar dacă în viitorul apropiat va concedia unii angajați de la fabrica de baterii din Kentucky.
Compania se așteaptă ca mixul său global de modele hibride, vehicule electrice cu autonomie sporită și cele alimentate cu baterii să ajungă la 50% până în 2030, de la 17% în prezent. Deprecierile de active în valoare de 19,5 miliarde de dolari vor fi incluse în rezultatele raportate în trimestrul patru din 2025, în 2026 și în 2027. Aproximativ 8,5 miliarde de dolari sunt legate de renunțarea la modelele EV planificate, iar aproximativ șase miliarde de dolari de desființarea societății mixte cu producătorul de baterii sud-coreean SK On.
De asemenea, producătorul auto american a revizuit în creștere previziunile pentru 2025, când ar urma să înregistreze un profit ajustat înainte de impozite și dobânzi de aproximativ șapte miliarde de dolari, față de un nivel estimat anterior între șase și 6,5 miliarde de dolari.
Pentru 2026, Ford intenționează să folosească o nouă platformă pentru a produce vehicule electrice accesibile, cu prețuri începând de la 30.000 dolari.
















