O flotă de 20 de vehicule Toyota și BMW a început testarea benzinei Nexa 95 produsă de Repsol în Spania, un carburant regenerabil 100%, fiind produs integral din deșeuri organice (reziduuri din agricultură și silvicultură, uleiuri alimentare uzate și grăsimi animale). Nu se bazează deloc pe petrol și nu concurează cu culturile alimentare și este considerat mai puțin poluant cu până la 90% față de un combustibil fosil.
Chimiștii de la Repsol au reușit să obțină structura identică cu cea a benzinei din rafinării, având cifra octanică 95. Testele urmăresc să demonstreze că benzina poate fi folosită fără nicio modificare în actualele motoare cu combustie care se află în circulație. Primele pompe de Nexa 95 au fost deja instalate în Spania și cumpărătorii le pot folosi pentru alimentare.
Specialiștii susțin că reducerea de 90% a emisiilor este calculată pe întregul ciclu de viață, ca urmare a faptului că emisiile au la bază carbon care a fost înglobat recent din atmosferă. Asta înseamnă că, spre deosebire de petrol și produsele rafinate din acesta, Nexa 95 nu produce o modificare a volumului de CO2 în atmosferă.
Repsol produce Nexa 95 în stații din Spania și Portugalia, având în prezent investiții de extindere a capacităților de producție.
Proiectul include și participarea Bosch, care contribuie cu un sistem digital de urmărire a combustibilului, „Digital Fuel Twin”, care certifică utilizarea combustibilului regenerabil pe întregul ciclu de viață. Acesta ar putea permite trasabilitatea combustibilului astfel încât să respecte directivele europene.
Dacă testele vor avea succes, ele ar putea demonstra viabilitatea utilizării combustibililor de acest tip după 2035, în momentul în care ar urma să intre în vigoare noua legislație care interzice emisiile poluante la vehicule. Practic, testul Toyota și BMW acoperă verificarea compatibilității motoarelor actuale, funcționarea infrastructurii de alimentare și tehnologiile de certificare digitală a benzinei.
Proiectul pilot a început în luna iulie și va avea o durată de șase luni.
Industria auto a pus presiune pe decidenții de la Bruxelles pentru a relaxa legislația privind emisiile de CO2 în următorii ani, cea mai importantă cerință fiind acceptarea combustibililor de sinteză și a celor regenerabili ca alternativă la propulsia electrică. Ei au motivat cererea prin viteza redusă cu care publicul din Europa adoptă motoarele electrice și prin costurile foarte mari care sunt necesare pentru această tranziție.
Singura concesie făcută până acum de Comisia Europeană este o posibilă acceptare a unei ponderi de 10% din totalul vânzărilor, cu condiția ca emisiile de CO2 ale acestor vehicule să fie compensate cu credite de CO2 obținute în producție.
BMW spune că vehiculele care fac parte din proiectul pilot vor ajuta la obținerea de date valoroase. „Ne vor ajuta să oferim clienților noștri globali cel mai bun și mai eficient sistem de propulsie și în viitor”, spun cei de la BMW.
Și Toyota speră să contribuie cu datele obținute în acest test la acceptarea combustibililor regenerabili în 2035.
„Credem că combustibilii regenerabili pot juca un rol cheie alături de electrificare în reducerea emisiilor de CO₂. Pe măsură ce tranziția progresează, devine clar că există un risc tot mai mare ca 100% vehicule cu emisii zero până în 2035 să nu fie atinse pe deplin. Într-un astfel de scenariu, combustibilii regenerabili pot ajuta la reducerea decalajului pentru a atinge neutralitatea carbonului”.
















