Ministrul Transporturilor: Până la sfârșitul anului vom avea desemnați câștigătorii pe tot A7, toate cele 13 loturi, până la Pașcani

Ministrul Transporturilor: Până la sfârșitul anului vom avea desemnați câștigătorii pe tot A7, toate cele 13 loturi, până la Pașcani
scris 20 oct 2022

Ministrul Transporturilor Sorin Grindeanu a anunțat că, până la finalul acestui an, vor fi desemnați câștigătorii pentru toate cele 13 loturi ale A7, iar contractele pentru două loturidin cele trei ale porțiunii Ploiești-Buzău au fost deja semnate. Dacă este totul în regulă, deoarece au fost cerute documentele de la o companie pentru al treilea lot, atunci CNAIR va desemna câștigătorul și pentru al treilea lot.

„Până la sfârșitul anului, am semnat pe Ploiești-Buzău, pentru că vorbim de A7 care pleacă de la Ploiești, vorbim de proiectul din PNRR, și care trebuie să se închidă la Pașcani. Sunt 13 loturi de autostradă. Am semnat de la Ploiești la Buzău sunt trei loturi. Am semnat contracte pe două dintre ele, iar pe al treilea s-au cerut documentele de la o companie. În perioada imediat următoare, dacă lucrurile sunt în regulă, CNAIR va desemna câștigătorul. Pe scurt, până la sfârșitul anului vom avea desemnați câștigătorii pe tot A7, până la Pașcani. Acest proces a început undeva în luna mai. În șapte, opt luni nu a fost simplu să faci toată această muncă în comisiile respective și să încerci să recuperezi timpul pierdut în alte perioade și să atribui construirea acestei autostrăzi, în cazul nostru de la Ploiești la Pașcani”, a afirmat Sorin Grindeanu la TVR Info.

Urmărește-ne și pe Google News
ANALIZĂ Piața auto din România, creștere de cel puțin 5 procente la final de an și cel puțin 125.000 de autoturisme înmatriculate. Multe comenzi s-au pierdut CITEȘTE ȘI ANALIZĂ Piața auto din România, creștere de cel puțin 5 procente la final de an și cel puțin 125.000 de autoturisme înmatriculate. Multe comenzi s-au pierdut

El a mai spus că „un lucru bun pe acest tronson este că e direct execuția”.

„Faza de proiectare și de studiu de fezabilitate a fost depășită și aici se intră direct în execuție, spre deosebire de Sibiu-Pitești unde este proiectare plus execuție. Deci aici e direct execuție care a și început”, a completat ministrul Transporturilor, citat de News.ro

viewscnt
Afla mai multe despre
ministrul transporturilor
a7